ONU și Banca Mondială sprijină Guvernul în naţionalizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, aceasta este concluzia întrevederii secretarului general al Guvernului, Lilia Palii cu delegaţia comună ONU - Banca Mondială, aflată într-o misiune de evaluare la Chișinău, transmite IPN cu referire la un comunicat al guvernului.
În perioada 17-21 iulie 2017 membrii delegației evaluează progresul și constrângerile în procesul de adaptare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) la contextul național, care vor fi luate în considerare în mod prioritar în procesul de elaborare a Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova 2030”.
Secretarul General al Guvernului, Lilia Palii, a subliniat importanța evaluării inițiate, menționând drept prioritate-cheie a Guvernului integrarea ODD-lor în documentele naționale de planificare strategică. Totodată, Lilia Palii s-a referit la acțiunile premergătoare elaborării Strategiei naționale de Dezvoltare Durabilă „Moldova 2030”, accentuând necesitatea consultării pe larg a tuturor actorilor vizați: „Este important ca tot procesul de planificare strategică să fie realizat nu doar la nivelul instituțiilor publice, ci să fie implicată întreaga societate în procesul de stabilire a priorităților naționale”.
De asemenea, discuţiile din cadrul întrevederii s-au axat pe rolul Cancelariei de Stat în procesul de planificare, elaborare și monitorizare a implementării politicilor la nivel național și consolidarea capacităților instituției în contextul reformei administrației publice.
Pe parcursul următoarelor zile, delegaţia va organiza o serie de întâlniri cu reprezentații autorităților administrației publice centrale, societății civile, mediului academic, sectorului privat și partenerii de dezvoltare. La data de 21 iulie misiunea se va încheia cu un Atelier de lucru în cadrul căruia vor fi prezentate constatările și recomandările privind implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă în Republica Moldova.