logo

Strada Pușkin din Comrat, reconstruită cu sprijinul Germaniei


https://www.ipn.md/index.php/ro/strada-puskin-din-comrat-reconstruita-cu-sprijinul-germaniei-7967_1070236.html

Carosabilul și trotuarele străzii A. Pușkin din orașul Comrat au fost reconstruite. Totodată, au fost instalate bănci și au fost reparate încăperile din Centrul turistic regional. Acțiunile au avut loc în cadrul unui proiect susținut de Republica Federală Germană, cu o valoare totală de peste 100 de mii de euro, transmite IPN.

În cadrul evenimentului inaugural, primarul Serghei Anastasov a spus că strada Pușkin este strategică pentru oraș, iar reconstrucția ei va spori atractivitatea turistică. Pe această stradă se ajunge la universitate, la două grădinițe și la policlinică.

Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger, a menționat că proiectul este important pentru toți locuitorii și oaspeții orașului Comrat, în special pentru oamenii care locuiesc pe strada Pușkin, deoarece acum ei pot ajunge mai ușor la importantele instituții care sunt amplasate pe această stradă.

Ambasadoarea a precizat că este unul din proiectele de infrastructură socială și eficiență energetică susținute de Germania în Republica Moldova, în mai mult de 200 de localități. Au fost investiți mai mult de 12 milioane de euro. Au fost reparate școli, grădinițe, au fost construite sisteme de aprovizionare cu apă, trotuare. „Începând din 1991, Germania a susținut Republica Moldova cu mai mult de 300 de milioane de euro și vrem cu acest ajutor să îmbunătățim viața cetățenilor țării”, a mai spus diplomata.

Costul proiectului pentru reconstrucția străzii A. Pușkin din Comrat s-a ridicat la peste opt milioane de lei, din care 4 milioane de lei este contribuția Germaniei, 2,3 milioane au fost oferiți de UE prin proiectul de susținere a autorităților din Găgăuzia (SLPA) și 1,8 milioane de lei a alocat Comitetul Executiv din Găgăuzia.