logo

Statutul de oligarh va fi atribuit de Parlament în baza unor criterii prevăzute de lege


https://www.ipn.md/index.php/ro/statutul-de-oligarh-va-fi-atribuit-de-parlament-in-7967_1095437.html

Autoritățile vor să definească în lege criteriile după care o persoană poate fi declarată oligarh. Este vorba despre cei care dispun de o pondere economică și politică excesivă în viața publică. Recunoașterea persoanei drept oligarh va fi decisă de Parlament cu votul a trei cincimi din deputați, iar ca urmare, persoana va fi inclusă într-un Registru dedicat. Prevederile se conțin într-un proiect de lege prezentat de Ministerul Justiției pentru consultări publice, transmite IPN.

Ministerul Justiției precizează că proiectul de lege urmărește limitarea influenței excesive a unui grup distinct de persoane sau a unui individ care dispune de o pondere economică și politică excesivă în viața publică – oligarh. Legea nouă va oferi elementele pentru definirea unui oligarh. Este vorba despre un cetățean al Republicii Moldova care este sau a fost implicat în viața politică în ultimii cinci ani, acesta fiind un criteriu obligatoriu. Un alt criteriu ține de exercitarea în ultimii cinci ani a unei influențe excesive sau presiuni asupra unor autorități ale statului, persoane expuse politic. Acesta va fi un criteriu obligatoriu alternativ.

Printre criteriile complementare se numără exercitarea influenței semnificative asupra mass-media. La fel, se va examina dacă persoana are o valoare confirmată a activelor personale și a entităților comerciale în care aceasta este beneficiar ce depășește cuantumul de 50 000 de salarii medii lunare prognozate pe economie. Un criteriu este faptul dacă persoana este beneficiarul efectiv sau deține controlul unei entități comerciale care, după intrarea în vigoare a prezentei legi, ocupă o poziție dominantă pe piață etc.

Se va ține cont dacă persoana a fost condamnată pentru comiterea infracțiunilor de corupție sau fapte conexe actelor de corupție. La fel, dacă este subiectul unor măsuri restrictive internaționale impuse prin intermediul rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, prin actele Uniunii Europene, prin actele și deciziile adoptate de alte organizații internaționale sau de alte state, precum și de către Republica Moldova din proprie inițiativă.

În cazul în care o persoană întrunește simultan unul din criteriile obligatorii și două din cele cinci criterii complementare, va fi inițiată procedura de recunoaștere de către Parlament a persoanei drept oligarh.

Totodată, în cadrul Guvernului va fi creat Comitetul de Deoligarhizare, care se va convoca ori de câte ori va fi sesizat de către o instituție responsabilă sau persoană interesată. Această structură va avea competența de a examina și verifică sesizările privind persoanele care exercită o influență economică și politică semnificativă în viața publică și economică a țării. În componența Comitetului va participa prim-ministrul, viceprim-miniștri, ministrul justiției, ministrul economiei, cel al finanțelor, ministrul de interne, bașcanul Găgăuziei, directorul Serviciului de Informații și Securitate, președintele Consiliului Audiovizualului, al Consiliului Concurenței, al Comisiei Electorale Centrale, procurorul general și directorul Centrului Național Anticorupție. În cazul în care în baza materialelor acumulate se stabilește că o persoană întrunește criteriile stabilite de lege, Comitetul va înainta propunere Parlamentului pentru adoptarea deciziei definitive.

Odată ce persoanele au fost recunoscute ca oligarhi direct sau prin persoane afiliate, ele nu vor putea finanța partidele politice sau campanii electorale. Nu vor putea finanța sau organiza întruniri sau demonstrații cu revendicări politice. De asemenea, oligarhii nu vor putea participa la privatizarea bunurilor proprietate publică, nu vor primi în concesiune bunuri publice șu nu vor putea încheia parteneriate public-private.