logo

Statul, obligat de instanță să-i achite ex-deputatului Bolboceanu prejudicii de peste 1,6 mln lei


https://www.ipn.md/index.php/ro/statul-obligat-de-instanta-sa-i-achite-ex-deputatului-7965_1108119.html

Statul urmează să-i achite fostului deputat Iurie Bolboceanu peste 1,6 milioane de lei, în calitate de prejudicii provocate de acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Acest lucru a fost dispus de către Judecătoria Chișinău, sediul Centru, după ce fostul parlamentar a chemat în judecată Ministerul Justiției, transmite IPN.

Instanța a admis parțial cererea de chemare în judecată, înaintată împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii fiind Procuratura Generală, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Administrația Națională a Penitenciarelor.

Potrivit sentinței, din contul statului urmează să fie încasați 1,6 milioane de lei în calitate de prejudiciu moral și 37 de mii de lei cu titlu de prejudiciu material.

Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 zile, din momentul pronunțării dispozitivului.

Contactați de IPN, reprezentanții Serviciului informare și comunicare cu mass-media al Ministerului Justiției, aceștia au precizat că hotărârea judecătoriei va fi contestată.