logo

Staţiile de epurare şi pompare a apelor din Cimişlia sunt date în exploatare după renovare


https://www.ipn.md/index.php/ro/statiile-de-epurare-si-pompare-a-apelor-din-cimislia-sunt-date-in-exploatare-dup-7967_1009153.html

Staţiile de epurare şi pompare a apelor din Cimişlia vor fi date în exploatare duminică, 17 noiembrie, după renovare. Proiectul a costat 800 de mii de euro şi a fost implementat de către Republica Cehă, prin intermediul Agenţiei de Dezvoltare a Cehiei, cu o contribuţie a Primăriei oraşului Cimişlia, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de către Ambasada Republicii Cehe în Moldova, în timpul ceremoniei oficiale staţiile vor fi predate reprezentanţilor oraşului Cimişlia şi, respectiv, instituţiei Apă-Canal Cimişlia.

Novak Libor, directorul IRCON, companie din cadrul asociaţiei care a efectuat lucrările, a spus că acest proiect a contribuit la îmbunătăţirea mediului ambiant în oraşul Cimişlia şi zonele apropiate. „Reconstrucţia sistemului de purificare a apelor uzate va ajuta la îmbunătăţirea impactului activităţii umane asupra naturii, la fel va îmbunătăţi starea sănătaţii populaţiei”, a adăugat Novak Libor.

În cadrul proiectului a fost desfăşurată şi o campanie de informare a elevilor din Cahul despre igiena şi protecţia mediului înconjurător. De asemenea, a fost instruit personalul local implicat în exploatarea şi întreţinerea sistemului de epurare a apelor reziduale.