logo

Start împăduririi de primăvară. Primii puieți vor fi plantați la Geamăna


https://www.ipn.md/index.php/ro/start-impaduririi-de-primavara-primii-puieti-vor-fi-plantati-7967_1111726.html

Peste 140 de mii de puieți urmează să fie plantați pe 1 martie, pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare în localitatea Geamăna, Anenii Noi. Inițiativa face parte dintr-o campanie de împădurire din primăvară, lansată luni de autorități. Ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, a menționat că nu este doar o acțiune de împădurire, ci un angajament comun pentru un viitor mai verde, transmite IPN.

„Pe 1 martie invităm autoritățile publice centrale și locale, sectorul privat, societatea civilă și toți cetățenii, care vor să contribuie la protejarea naturii, să vină aici, la Geamăna, să se implice și împreună să facem o clacă mare și să plantăm o pădure acasă, în țara noastră”, a declarat ministrul mediului.

Sergiu Lazarencu a precizat că alte peste 120 de locații pentru plantare vor fi disponibile în toate raioanele.

În această primăvară, autoritățile își propun reabilitarea și împădurire a 3 500 de hectare, plantând peste 8 milioane de puieți. Pentru a asigura succesul lucrărilor, Sergiu Lazarencu spune că va fi folosită tehnica modernă de prelucrare a solului, care permite plantarea la cele mai înalte standarde și contribuie la o rată ridicată de prindere a puieților.

Campania de împădurire din această primăvară face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor – Generația Pădurii. Programul, inițiat de președinta Maia Sandu, prevede plantarea a 145 de mii de hectare de păduri până în anul 2032.

„În prezent, rata de împădurire este de doar 11%, în timp ce media UE depășește 35%. Prin acest proiect ambițios, ne propunem să protejăm mediul, să combatem schimbările climatice și să construim un viitor verde pentru generațiile următoare”, a anunțat ministrul.

Majoritatea terenurilor destinate împăduririi sunt degradate, accidentate sau nepotrivite pentru lucrări agricole. Directorul Agenției Moldsilva, Victor Durbală, a menționat că prin procesul de împădurire, aceste terenuri sunt „reintegrate în circuitul de utilizate publică, devenind resurse valoroase pentru comunitățile locale și pentru țară”. Șeful Moldsilva a adăugat că în acest an vor fi întoarse primăriilor primele păduri create în cadrul programului național de extindere și reabilitare.

Pe terenul din Geamăna urmează a fi plantate diferite specii, inclusiv salcâm, glădiță, sălcioară, paltin. Primarul Eduard Sturza a precizat că printre doleanțe este împădurirea zonei cu salcâm. „Pădurea are o valoare foarte mare, pentru că noi, ca administrație publică locală, avem și venit de la aceste păduri”, a spus Sturza.

Cetățenii sunt îndemnați să participe, în perioada 1-15 martie, la acțiunile de plantare, prin intermediul entităților silvice din cadrul Agenției Moldsilva. Doritorii se pot alătura campaniei accesând pagina web a agenției, la rubrica „Participă la plantări primăvara 2025”.