StarNet lansează reţeaua metropolitană Wi-Fi în Capitală
O reţea Wi-Fi de peste 90 km este acum diponibilă gratuit în Chişinău!
Chişinău, 22 septembrie, 2011 Compania StarNet are plăcerea să anunţe finalizarea primei etape de conectare a reţelei metropolitane Wi-Fi în municipiul Chişinău. În acest moment, locuitorii capitalei pot accesa Internetul wireless în mod gratuit pentru o perioada de 30 de zile, ulterior clienţii urmând a fi anunţaţi despre posibilităţile de conectare. Cei care posedă un laptop sau un telefon mobil, pot comunica liber pe net, pot accesa informaţii utile, verifica e-mailul, petrece timpul pe reţele sociale.
Reţeaua metropolitană Wi-Fi se extinde pe o lungime de peste 90 km şi acoperă parcurile, bulevardele, străzile principale din Chişinău, 45 de licee şi 4 universităţi. În premieră, au fost conectate la Internet piaţa „Calea Basarabiei” şi zona Gării Feroviare.
„Cum Internetul este o necesitate, miliarde de oameni folosindu-l zi de zi, vrem să creştem utilitatea şi mobilitatea conectării la Internet, prin lansarea reţelei Wi-Fi cu cea mai mare arie de acoperire din ţară, pentru ca fiecare să îl acceseze cu uşurinţă de unde doreşte, fără să mai depindă de cabluri şi să fie legaţi de birou sau casă. În plus, vrem să aducem Internetul acolo unde îşi doresc oamenii, de aceea îndemnăm locuitorii municipiului să ne trimită cereri de conectare a zonelor cu Wi-Fi”, menţionează Alexei Munteanu, Online Marketing Manager, StarNet.
Reţeaua Wi-Fi de la StarNet are în prezent cea mai mare arie de acoperire, viteză Internet stabilă şi este primul proiect de acest gen care este construit şi se extinde în baza cererilor locuitorilor. Chişinăuienii pot solicita conectarea zonelor la Wi-Fi postând un mesaj pe profilurile companiei de pe Facebook, Twitter sau expediind un mesaj la adresa: wifi[@]starnet.md
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:
Irina Ghelbur
Serviciul Relaţii Publice StarNet
Email: ighelbur[@]starnet.md