logo

Spitalul Raional Căușeni a fost dotat cu un ultrasonograf grație suportului Japoniei


https://www.ipn.md/index.php/ro/spitalul-raional-causeni-a-fost-dotat-cu-un-ultrasonograf-7967_1103423.html

Spitalul Raional Căușeni a fost dotat cu un ultrasonograf în valoare de 40 de mii de dolari. Dispozitivul a fost procurat cu suportul financiar al Guvernului Japoniei, prin intermediul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”, transmite IPN.



Prim-secretara Ambasadei Japoniei în Republica Moldova, Mori Mariko, a spus că noul dispozitiv de diagnosticare cu ultrasunete va face posibilă efectuarea câtorva mii de examinări pe an la această instituție medicală. Oficiala japoneză a mai menționat că „Japonia este de mulți ani partenerul Republicii Moldova în domeniul medical și al sănătății”.

Programul de granturi pentru securitate umană „Kusanone” a fost lansat în Moldova în anul 2008. Până în prezent, Japonia a oferit finanțare nerambursabilă în sumă de 7,3 milioane de dolari pentru 88 de proiecte în domeniile educației, sănătății și utilităților publice.