logo

Șor și Lungu comunică despre „congresul” de la Moscova și obiectivele blocului „Победа”


https://www.ipn.md/index.php/ro/sor-si-lungu-comunica-despre-congresul-de-la-moscova-7965_1105053.html

Politicianul fugar Ilan Șor, condamnat în Republica Moldova la 15 ani de pușcărie pentru fraudă financiară, a comunicat că pe 9 iunie, la Moscova, s-a produs adunarea activiștilor blocului politic „Победа” (Victorie), pe care a numit-o „congres”, se arată într-o postare a acestuia pe Facebook. Și partidul „Șansă” a emis un comunicat de presă în care a informat că liderul formațiunii, Alexei Lungu, a participat la „congresul” blocului „Победа”, transmite IPN.

Lungu precizează că participanții s-au adunat „pentru a discuta despre vectorul de dezvoltare a țării, care va fi decisiv pentru noi, familiile noastre și generațiile viitoare”. „Am vorbit despre situația politică din țară, despre dictatura, care ia proporții tot mai mari, despre militarizarea Moldovei și, desigur, despre viitoarele alegeri și votul prin corespondență, prin care Sandu și PAS nu vor să permită participarea diasporei moldovenești din Rusia și dintr-o serie de alte țări. Opinia noastră unanimă este că acest lucru este inacceptabil”, a declarat Alexei Lungu.

Obiectivele comune ale blocului, pe care Alexei Lungu le atribuie „întregii opoziții”, sunt de a lupta „împotriva regimului care a pus stăpânire pe țară, de a ne păstra identitatea, tradițiile și temeliile naționale, care sunt supuse acum unei presiuni enorme”. Lungu consideră că „Uniunea Economică Eurasiatică, cu țările care îi respectă cu adevărat pe cetățenii moldoveni și nu îi consideră drept niște servi, oferă Republicii Moldova o șansă reală de prosperitate și bunăstare”. Campania de informare anunțată de blocul „Победа” este consacrată anume acestui scop.