logo

Sondaj telefonic în ziua alegerilor: AFTER POLL 2021


https://www.ipn.md/index.php/ro/sondaj-telefonic-in-ziua-alegerilor-after-poll-2021-7542_1082964.html


Pe parcursul zilei de 11 iulie companiile CBS Research și CIVIS vor realiza un nou sondaj în rândul alegătorilor care au participat la vot. Sondajul este realizat la comanda Comunității WatchDog.MD și a Institutlui de Politici Publice. Rezultatele prealabile ale sondajului vor fi prezentate pe 11 iulie la ora 21:00, iar cele finale la ora 22:00.

Vă îndemnăm, dragi alegători, fiind apelați de intervievatorii noștri, să fiți receptivi și sinceri. Nu Vă vom cere date cu caracter personal. Numărul de telefon generat absolut la întâmplare de computer nu va fi fixat și nicicum legat de răspunsurile pe care le veți acorda. Vă mulțumim!

AICI puteți urmări un clip video explicativ despre sondaj.




Mai multe despre sondajul After Poll 2021

Nu este un exit poll clasic, deoarece este realizat prin altă metodă – interviu la telefon. Numerele de telefon vor fi generate de un soft. Alegătorii vor fi întrebați dacă au mers deja la votare, iar celor care la momentul apelului deja au votat le vor fi adresate câteva întrebări:

  • când s-au decis cu cine să voteze, pentru cine au votat și câteva întrebări pentru ca să aflăm profilul alegătorului

  • vârsta, nivelul de studii, mediul de reședință.

Care este scopul unor asemenea exerciții? Este o metodă alternativă de a stabili preferințele de vot al cetățenilor (fără impactul resursei administrative, eventualelor falsuri prin tot felul de carusel-uri etc.). Este o metodă de a afla profilul alegătorilor unui sau altui concurent electoral.

De ce telefonic? Este la fel o modalitate de a afla opiniile cetățenilor, ca și celelalte metode, cu plusurile și neajunsurile sale. Și pandemia ne-a impus să o încercăm la alegerile prezidențiale din 2020. S-a dovedit o experiență reușită. Nu a coincis întocmai cu rezultatul oficial al alegerilor, disponibilitatea votanților de a participa la sondaj fiind afectată inclusiv de apelurile directe a unor politicieni de a refuza participarea. Dar studiul a indicat asupra învingătorilor în ambele tururi de scrutin. Iar în al doilea tur eroare față de rezultatele finale a fost foarte mică.

Este și un exercițiu mult mai puțin costisitor față de exit poll-ul clasic. Așa că am decis să-l realizăm și la alegerile din 11 iulie 2021. Rezultatele prealabile ale sondajului vor fi prezentate la ora 21:00, iar cele finale la ora 22:00.

Sondajul este realizat în cadrul proiectului
Countering disinformation and promotion of election integrity”, finanțat de către European Endowment for Democracy, implementat de către Comunitatea WatchDog.MD în parteneriat cu Institutul de Politici publice.