logo

Solicitări false de la Fisc. SFS: Nu oferiți informații persoanelor dubioase


https://www.ipn.md/index.php/ro/solicitari-false-de-la-fisc-sfs-nu-oferiti-informatii-7966_1108399.html

Serviciul Fiscal de Stat anunță despre solicitări false expediate cu utilizarea ilegală a identității instituției. Înșelătoria se manifestă prin remiterea mesajelor la adresele electronice ale contribuabililor, utilizând ilegal identitatea SFS, cu pretinsa solicitare de a prezenta documente, în contextul unor verificări suplimentare de către autoritatea fiscală, fiind făcută trimitere la un act normativ abrogat din 2017, transmite IPN.

Instituția recomandă contribuabilii să fie vigilenți la orice informație recepționată de la persoane dubioase, în contextul intensificării escrocheriilor în mediul online cu utilizarea ilegală a identității Serviciului Fiscal de Stat. Astfel de mesaje trebuie ignorate, iar victimele sunt îndemnate să informeze imediat organele de drept, precum și Serviciul Fiscal de Stat sau alte instituții abilitate.

Toată informația ce vizează activitatea autorității fiscale, precum și obligațiile fiscale ale contribuabililor, sunt publicate oficial și exclusiv pe pagina-web a Serviciului Fiscal de Stat.