logo

Șoferul care a supraviețuit în accidentul de lângă Codreanca va fi adus în fața magistraților


https://www.ipn.md/index.php/ro/soferul-care-a-supravietuit-in-accidentul-de-langa-codreanca-7967_1106471.html

Șoferul care a supraviețuit în accidentul de lângă satul Codreanca, raionul Strășeni, soldat cu cinci morți și șase răniți, inclusiv el, va fi adus miercuri în fața judecătorilor. Ședința la Judecătoria Strășeni este programată pentru ora 10.00, a precizat pentru IPN Violina Moraru, purtător de cuvânt al Procuraturii Generale.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pe faptul încălcării regulilor de securitate a circulației,  care a dus la decesul mai multor oameni. Legea prevede închisoare de la 6 la 10 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Șoferul, în vârstă de 22 de ani, are statut de bănuit. Acesta a fost luat sub pază la Spitalul raional Strășeni, unde a fost internat după accident. Procurorii cer arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Tânărul conducea mașina fără a deține permis. Documentul i-a fost ridicat pe 15 iulie, fiind cercetat într-o altă cauză penală pentru șofare în stare avansată de ebrietate, admisă la sfârșitul lunii iunie în capitală.


Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco, a declarat pentru IPN că mâine se vor examina demersurile privind aplicarea măsurii de arest. Un certificat care ar arăta dacă șoferul a fost sau nu băut în momentul comiterii accidentului nu a fost deocamdată prezentat.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 10 august. Preliminar s-a stabilit că tânărul de 22 de ani nu s-ar fi asigurat și, efectuând manevra de depășire peste linia continuă, mașina s-a tamponat frontal cu automobilul ce se deplasa din sens opus. În una din cele două mașini cuprinse de flăcări, cea de marca Mitsubishi, condusă de tânărul de 22 de ani, și-a găsit sfârșitul o adolescentă de 17 ani și o femeie de 56 de ani. În cea de-a doua mașină, Opel, au murit șoferul, în vârstă de 37 de ani, și două pasagere, o femeie de 32 de ani și alta de 54 de ani. Până să ajungă salvatorii, trecătorii au reușit să scoată din cele două mașini cinci copii, de 1, 6, 7, 9 și 13 ani. Toți cinci au fost duși la Institutul Mamei și Copilului, trei dintre ei – în Secția reanimare.