logo

Șoferul care a omorât un copil de 3 ani la Vărvăreuca nu era beat, nici drogat


https://www.ipn.md/index.php/ro/soferul-care-a-omorat-un-copil-de-3-ani-7967_1107211.html

Rezultatele expertizei toxicologice dispuse în cazul șoferului care a accidentat mortal un copil de trei ani în localitatea Vărvăreuca din raionul Florești au arătat că acesta nu era sub influența substanțelor interzise.

Precizările au fost făcute pentru IPN de către șefa Secției comunicare și protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.

Accidentul a avut loc în luna august într-un parc din localitate. Fetița de trei ani era împreună cu tatăl ei, care petrecea timpul cu un grup de persoane, printre care era și șoferul care a provocat accidentul. Într-un moment, acesta a pornit în marșarier cu viteză, fără să se asigure, și a accidentat copilul, pentru care medicii nu au mai putut face nimic ca sa-i salveze viața.

Tânărul de 34 de ani este cercetat în stare de arest.