Şoferii beţi la volan rămân una din gravele probleme ale municipiului Chişinău
https://www.ipn.md/index.php/ro/soferii-beti-la-volan-raman-una-din-gravele-probleme-ale-municipiului-chisinau-7967_960523.html
Comisariatul municipal de Poliţie constată că numărul şoferilor aflaţi la volan în stare de ebrietate, în capitală şi în suburbii, rămâne destul de mare. Potrivit vicecomisarului Petru Corduneanu, numai la sfârşitul săptămânii trecute, timp de 24 de ore, în urma raidurilor poliţiei au fost depistaţi în municipiu 26 de posesori de automobile aflaţi la volan în stare de ebrietate, inclusiv avansată.
Corduneanu susţine că adresările publice făcute prin intermediul mass-media nu s-au soldat cu o ameliorare a situaţiei accidentare în municipiu. El e de părere că sancţiunile aplicate conducătorilor auto aflaţi în stare de ebrietate nu sunt suficient de aspre, aceştia fiind privaţi de permisul de conducere pe 12 luni şi obligaţi să achite o amendă de 800 de lei. E nevoie, susţine sursa citată, ca amatorilor de alcool aflaţi la volan să li se retragă carnetul de şofer pe un termen nelimitat.
În cadrul şedinţei operative de luni de la Primărie, primarul comunei Coloniţa, Maria Iarmenco, a solicitat sprijinul Poliţiei municipale şi a Poliţiei rutiere în vederea identificării unei soluţii privind reducerea numărului de accidente rutiere pe traseul Tohatin - Vadul lui Vodă, la intersecţia cu drumul spre Coloniţa. Potrivit ei, de la începutul anului curent la această intersecţie au avut loc 4 accidente rutiere grave.
Corduneanu i-a solicitat şefului Poliţiei Rutiere Chişinău, Grigore Guzun să se implice în vederea instituirii la această intersecţie a unui post de poliţie care să funcţioneze non-stop.
De la începutul anului şi până în prezent, în municipiul Chişinău s-au produs 586 de accidente rutiere comparativ cu 575 în perioada similară a anului trecut. Acestea s-au soldat cu 36 de persoane decedate, comparativ cu 52 – în 6 luni ale anului trecut, şi 755 persoane traumatizate, comparativ cu 694 în anul trecut. Dintre motivele accidentelor de circulaţie, pe primul loc se plasează tamponarea unităţilor de transport (160 de accidente), urmând depăşirea vitezei (109), ignorarea semnelor de trecere pentru pietoni (55), conducerea unităţilor de transport în stare de ebrietate (36), ieşirea pe contrasens (25), nerespectarea semnalelor semaforului (24 de accidente).