logo

Șoferi moldoveni, la volan în Regatul Unit. Un nou pas spre recunoașterea permiselor de conducere


https://www.ipn.md/index.php/ro/soferi-moldoveni-la-volan-in-regatul-unit-un-nou-7967_1107999.html

Permisele de conducere eliberate de către autoritățile din Republica Moldova vor fi recunoscute în Marea Britanie. În cadrul întrevederii cu directorul adjunct al Departamentului Europa și Asia Centrală al Ministerului britanic de externe, Mark Clayton, ambasadorul Ruslan Bolbocean a exprimat gratitudinea autorităților Republicii Moldova pentru recepționarea proiectului acordului privind recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere eliberate de Republica Moldova, transmite IPN.

„Progresul pe marginea unui asemenea acord reprezintă o prioritate în relațiile bilaterale dintre cele două țări și a fost un subiect abordat frecvent în discuțiile anterioare. Pentru a avansa în negocieri, proiectul urmează a fi examinat de către autoritățile relevante din ambele țări în conformitate cu prevederile legislațiilor naționale ale fiecăreia dintre ele”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău.

Ambasadorul Bolbocean a salutat disponibilitatea Regatului Unit de a progresa pe acest subiect important, subliniind semnificația acordului pentru cetățenii Republicii Moldova. În numele Guvernului Republicii Moldova, a fost exprimată aprecierea față de Ministerul de externe britanic pentru deschidere și disponibilitatea de a aborda această chestiune de înaltă prioritate în interesul consolidării cooperării bilaterale.

Republica Moldova are semnate tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Turcia, Lituania, Italia, Albania, Spania, Franța, Grecia precum și o declarație comună de intenție cu Germania privind transcrierea permiselor de conducere.