logo

Societatea civilă şi instituţiile statului întârzie să valorifice cadrul legal, dezbateri IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/societatea-civila-si-institutiile-statului-intarzie-sa-valorifice-cadrul-legal-7978_1016683.html

Republica Moldova are nevoie de un altfel de societate civilă, care să implice mai mulţi cetăţeni în organizaţii specializate profesional şi să funcţioneze ca un instrument de control asupra actului guvernării sau chiar să preia unele atribuţii ale guvernului. Totodată, instituţiile independente din subordinea guvernului trebuie să înveţe să valorifice mecanismele pe care le au la dispoziţie. Din păcate, nici instituţiile independente ale statului, nici societatea civilă încă nu profită de cadrul legal modern şi favorabil din ţară. Opinii pe marginea acestui subiect au fost exprimate în cadrul dezbaterii „Pârghiile de control ale societăţii asupra guvernării înainte, în timpul şi după alegeri: tradiţii, practici locale şi standarde europene”, a XXXV din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia IPN şi Radio Moldova. Invitaţii acestei ediţii au fost prim-ministrul Iurie Leancă şi expertul permanent al proiectului, directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă, Igor Boţan.

„Din păcate, noi mai avem în această societate percepţia că de tot este responsabil guvernul şi nu este bine fiindcă noi, totuşi, vrem să construim o societate unde există separarea puterilor”, a declarat premierul Iurie Leancă. El a menţionat că într-o societate avansată, rolul guvernului este mai redus şi principala sa preocupare este să creeze condiţii pentru activitatea instituţiilor specializate şi a societăţii civile.

„Cadrul legal este unul foarte şi foarte bun, pentru că l-am elaborat cu sprijinul experţilor europeni. Am ajuns în faza că trebuie să implementăm, iar aici apar probleme, apar handicapuri, pentru că aceste instituţii nu sunt gata să aplice mecanismele de care dispun sau iau decizii şi apoi se lovesc de rezistenţă din partea justiţiei noastre, care, în câteva cazuri, a respins deja deciziile Consiliului Concurenţei şi are un efec ne-benefic”, a declarat premierul

„Guvernarea trebuie să fie ca o interfaţă cu porturi, ele trebuie să fie active, la care societatea civilă, elementele interesate, s-au conectat şi le-au transmis semnale că ceea ce fac ei este rău sau este bine. Atunci va exista ceea numim noi control. Dacă nu vom avea aceste lucruri, întotdeauna ne vom plânge că „din păcate...”, vom da vina pe guvern”, a declarat Igor Boţan.

„Din punct de vedere legislativ, din punct de vedere al contextului în care se află Republica Moldova, foarte multe lucruri sau majoritatea din lucrurile importante care oferă instrumente pentru control asupra puterii există. Marea problemă este societatea şi elementele ei active, elementele societăţii civile care, din punctul meu de vedere, nu au învăţat să folosească aceste instrumente”, a menţionat expertul.

Potrivit lui Igor Boţan, o problemă în Moldova este lipsa de ONG-ri specializate, compuse din oameni competenţi într-un anumit domeniu şi care să monitorizeze activitatea guvernării în acest domeniu. „Avem o mână de ONG-uri care se dau experţi în toate domeniile şi ele rezolvă, ele sun societatea civilă. Este absurd. Societatea civilă nu are conştiinţă de sine, ea este un mozaic. Aşteptările întotdeauna au fost că oamenii care se pot organiza pentru a-şi apăra interesele, cum sunt profesorii, fermierii, exportatorii, consumatorii de carburanţi şi aşa mai departe, ei sunt competenţi în domeniul despre care ştiu cel mai bine şi pot fi parteneri şi ai instituţiilor de reglementare, şi ai guvernului, şi ai organelor de control din Parlament”, a declarat Igor Boţan.

Dezbaterea din 19 noiembrie este a 35-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateripublice”. Agenţia IPN desfăşoară acest ciclu deja al treilea an cu susţinerea Fundaţiei Hanns Seidel şi în colaborare cu Radio Moldova.