Delimitarea integrării europene de identitatea sa geopolitică face parte dintr-un experiment politic meticulos, desfășurat de forțele pro-ruse din Moldova. Acestea prioritizează caracterul tehnic și financiar al integrării europene și nu tolerează exclusivitatea orientării europene a țării, scrie politologul Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.
Din acest punct de vedere, percepțiile față de UE se aseamănă cu cele manifestate față de actori de dezvoltare, precum Banca Mondială, argumentează politologul.
Cu alte cuvinte, comentează acesta, relațiile contractuale cu UE se vor respectate, dar descărcate de simbolism și supuse unei abordări preponderent tehnice.
Această logică este confirmată de participarea guvernării moldovene, pe linie trilaterală, împreună cu Ucraina și Georgia, la solicitarea de a asigura destule resurse financiare, pentru cele trei țări asociate, în viitorul buget al UE, văduvit serios de Brexit, punctează Dionis Cenușa.
În opinia lui, Socialiștii ar simula opoziția anterioară exprimată față de tentativa “constituționalizării” vectorului european. Acum aceștia vor să neutralizeze votarea unei declarații pro-europene, echivalată cu un soi de jurământ geopolitic.
Pe lângă dorința de a nu indispune partenerii săi naturali de la Moscova, președintele Igor Dodon pune accentul pe integrare europeană tehnică și nu pe una geopolitică. Prin aceasta s-ar subînțelege apropiere de standardele europene, cu bani preferabil europeni, dar nu pentru aderarea ulterioară la UE, consideră politologul.
Din acest considerent, opinează Dionis Cenușa, anularea Acordului de Asociere dispare ca necesitate, iar valorificarea acestuia poate deveni chiar benefică - pentru necesități pur tehnice și de imagine.
Mai mult ca atât, state europene, precum Ungaria sau țări membre ale Uniunii Economice Euroasiatice ca Armenia, servesc ca sursă de inspirație pentru a înțelege cum pot fi extrase beneficii materiale din relaționarea cu UE, fără a urma obiective geopolitice, concluzionează politologul.