logo

Sistemul de plăți instant MIA – un pas spre alinierea la economia digitală europeană, premier


https://www.ipn.md/index.php/ro/sistemul-de-plati-instant-mia-un-pas-spre-alinierea-7966_1103234.html

Prim-ministrul Dorin Recean susține că lansarea sistemului de plăți instant MIA reprezintă un pas concret în direcția sprijinirii cetățenilor și alinierii Republicii Moldova la economia digitală europeană. Acest eveniment marchează un moment important în modernizarea sistemului de plăți autohton și că, astfel, vor fi accelerate, simplificate și reduse costurile tranzacțiilor financiare pentru toți cetățenii, ceea ce va contribui la securitatea și eficiența economică, transmite IPN.

„Prin lansarea MIA, ne asigurăm că rămânem pe calea inovației, facilităm accesul egal la serviciile de plată și susținem creșterea economică durabilă. Este un pas concret în direcția sprijinirii cetățenilor noștri și a alinierii Republicii Moldova la economia digitală europeană”, a declarat premierul în cadrul evenimentului de lansare, organizat de Banca Națională a Moldovei.

Sistemul de plăți instant MIA, dezvoltat de BNM, a fost lansat în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Programul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Reforme instituționale și structurale în Moldova.

Potrivit specialiștilor BNM, plățile instant oferă posibilitatea de a transfera fonduri în MDL între conturi în doar câteva secunde, fiind disponibile non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pe săptămână. Această caracteristică face ca plățile instant să fie o opțiune extrem de convenabilă pentru tranzacții rapide și eficiente, indiferent de momentul sau ziua săptămânii. Este o îmbunătățire semnificativă față de metodele tradiționale de plată, care pot dura ore sau chiar și o zi lucrătoare. Serviciul este accesibil prin intermediul aplicațiilor bancare mobile și online banking, oferind o flexibilitate și comoditate fără precedent pentru utilizatorii din Republica Moldova.

Plățile instant permit cetățenilor să efectueze tranzacții financiare în orice moment și de oriunde, folosind dispozitive mobile sau alte mijloace de acces la internet. Aceasta reduce dependența de intermediari, amplasare geografică, orele de lucru.

Limitele pentru o tranzacție sunt de 5 mii de lei, limitele pentru tranzacțiile timp de o zi – 10 mii de lei și timp de o lună – 30 de mii de lei. Transferurile de până la 10 mii de lei pe lună sunt efectuate fără comision, în timp ce pentru sume mai mari comisioanele percepute nu vor depăși 5 lei pentru un transfer.