Consumatorii din strada Albișoara, 68/2; 68/3; 70; 70/1, din capitală ar putea rămâne luni și marți, 26 și 27 septembrie, fără apă la robinet, transmite IPN cu referire la SA „Apă-Canal Chișinău”.
Furnizarea apei va fi întreruptă între orele 11.00 și 17.00. Potrivit ACC, deconectarea apei este posibilă în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către compania „Premier Energy Distribution. Consumatorii vizați sunt îndemnați să-și asigure rezerva minimă de apă pe perioada sistărilor.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.