logo

Sirenele au sunat astăzi în toată ţara


https://www.ipn.md/index.php/ro/sirenele-au-sunat-astazi-in-toata-tara-7967_990878.html

Sirenele au sunat, miercuri dimineaţa, în toată ţara timp de câteva secunde. Surse din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale au precizat pentru Info-Prim Neo că nu a fost vorba de vreo situaţie excepţională, ci de un control tehnic planificat, care se face anual. Semnalul a răsunat la ora 8.45 în toate municipiile şi centrele raionale din Republica Moldova. În urma controlului s-a constat că toate instalaţiile funcţionează bine. Instituţiile de stat au fost prevenite cu o zi înainte despre testarea planificată.