logo

Singura opțiune pe care o are Moldova este integrarea europeană, expert român


https://www.ipn.md/index.php/ro/singura-optiune-pe-care-o-are-moldova-este-integrarea-europeana-expert-roman-7978_1036974.html

Din punct de vedere strategic, singura opțiune pe care o are Republica Moldova este integrarea europeană pentru că, din punct de vedere economic, UE are ce să ofere Moldovei, se văd rezultate. Declarația a fost făcută de doctorul în drept, expert în politică externă de la București, Radu Carp, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

„Chiar dacă mulți din Republica Moldova nu-și dau seama, dar evoluția acestui stat de pe urma fondurilor europene este absolut vizibilă. Nimeni nu poate să nege că astăzi Republica Moldova arată mai bine datorită implicării europene”, spune expertul.

Potrivit lui Radu Carp, actualmente nu există un alt partener economic, capabil să ofere o alternativă Republicii Moldova. Dacă cineva susține un alt lucru la Chișinău sau la București, se înșeală sau dorește să-i înșele pe ceilalți. „De ce? Pentru că Rusia în momentul de față, chiar dacă vrea să se prezinte pe scena internațională ca un actor viabil, chiar dacă investește foarte mult în industria de apărare, încearcă să fie prezentă în toate teatrele de operație, în toate conflictele, să aibă o diplomație activă, din punct de vedere economic, raportul este de unu la patru. Deci, Uniunea Europeană este mai puternică de patru ori decât Rusia”, susține doctorul în drept.

Radu Carp afirmă că la Bruxelles fiecare ban care este investit în Republica Moldova se știe exact de unde a venit și unde se duce. Republica Moldova nu are de făcut foarte mult decât să spună că integrarea europeană este opțiunea ei pentru a merge mai departe.