Președintele Igor Dodon a declarat că vrea un referendum pentru a anula Legea prin care miliardul furat a fost convertit în datorie de stat. Drept răspuns, premierul Pavel Filip a postat pe Facebook argumentele sale de ce un astfel de referendum e imposibil și, chiar dacă ar fi posibil, oricum ar fi inoportun. Autorii unui articol de pe sic.md au analizat aceste argumente, transmite IPN.
Primul argument invocat de premier şi analizat de autorii articolului este faptul că un astfel de referendum nu este permis de Codul Electoral. Articolul 147 din Codul Electoral spune: Referendumului republican nu pot fi supuse problemele: a) privind impozitul şi bugetul... „Deci, în această privință premierul are dreptate. Codul Electoral prevede expres că o temă precum anularea Legii 235 nu poate fi supusă referendumului. Inițiativa președintelui nu are temei legal”, notează autorii Sic!.
Al doilea argument este că legea e deja consumată, notează aceștia. Chiar dacă nu a fost cea mai bună soluție, întrucât specialiștii de la Expert-Grup au sugerat atunci că existau cel puțin trei alternative mai bune, realitatea este că legea a intrat în vigoare și obligațiunile de stat au fost emise. Miliardul a fost transformat la modul practic în datorie publică. A încerca anularea legii sau inversarea procesului ar genera costuri și mai mari.
Al treilea argument al premierul – „Face parte din înțelegerea cu FMI” – este mai greu verificabil. Autorii Sic! observă aici unul din numeroasele exemple când reprezentanții guvernării încearcă să-și justifice acțiunile sau să câștige legitimitate prin apel la entități din străinătate, în acest caz FMI.
Premierul dă asigurări că suma deja este parțial recuperată, că va fi recuperată integral și nimeni nu va plăti nimic. „Acesta este, de fapt, punctul cel mai important și, din păcate, îndoielnic. Conform Monitorului Financiar nr.3, publicat de Expert-Grup, măsurile prevăzute în Legea nr. 235—cea prin care miliardul a fost transformat în datorie publică „vor asigura până la 40% din povara aferentă datoriei”. Restul 60% depind de rezultatele investigației Kroll și acțiunile ulterioare”, se menționează în articol.
Autorii concluzionează că, în pofida declarațiilor premierului, atât timp cât nu există o certitudine privind recuperarea reală a banilor furați din bănci, povara datoriei se va răsfrânge și asupra bugetului public, format din contribuțiile cetățenilor de rând. Pe de altă parte, nici propunerea lui Igor Dodon de a realiza un referendum pentru anularea Legii 235 nu este o soluție viabilă.
Articolul integral poate fi citit pe pagina sic.md. Sic! este un proiect al Agenţiei de presă IPN, realizat cu sprijinul Fundației Soros-Moldova.