logo

sic!: Marian Lupu, paznic la banii Uniunii Europene


https://www.ipn.md/index.php/ro/sic-marian-lupu-paznic-la-banii-uniunii-europene-7978_1029466.html

Candidatul Partidului Democrat, Marian Lupu, a promis recent că va atrage „de zeci de ori mai multe surse de dezvoltare”. Autorii unui nou material pe sic! subliniază că nu prea e clar ce înseamnă exact „surse de dezvoltare”, dar „de zeci de ori mai multe” sună impresionant. „Totuşi, cât de realizabilă e această promisiune în lumina ultimului raport privind utilizarea fondurilor europene în Republica Moldova?”, se întreabă autorii în materialul citat de IPN.

În discursul de asumare a candidaturii pentru preşedinţie, săptămâna trecută, Marian Lupu a anunţat priorităţile sale şi ale Partidului Democrat pentru Moldova. Politicianul a spus că „trebuie să asigurăm creşterea de trei ori a bunăstării, economiei şi locurilor de muncă”. Iar a doua frază a inclus creşteri „de zeci de ori”. „Un calcul simplu arată că Republica Moldova a primit cea mai mare asistenţă de dezvoltare din Uniunea Europeană, statele membre şi ţările vestice. Asistenţă financiară, tehnologii, proiecte. Noi trebuie să confirmăm şi să amplificăm cursul nostru şi să atragem de zeci de ori mai multe surse de dezvoltare”, a spus candidatul democrat.

Recent Curtea Europeană de Conturi publicase un raport privind gestionarea banilor europeni în Republica Moldova, concluzia principală fiind că „Uniunea Europeană întâmpină obstacole semnificative în implementarea asistenţei în Republica Moldova”. „Instabilitatea politică şi macroeconomică, guvernarea proastă şi administraţia publică slabă reduc în mod semnificativ capacitatea Comisiei Europene de a încuraja reforme”, se mai menţiona în raport. Acesta descrie şi câteva cazuri despre implementarea asistenţei. În unul din ele e menţionat rezultatul descurajant al unui curs de instruire în gestionarea fondurilor europene, organizat pentru 24 de funcţionari ai Guvernului. Aceştia au avut o evaluare a cunoştinţelor în domeniul implementării asistenţei europene la începutul cursului şi au luat o medie de 3,2 puncte din 10. După 6 zile de instruire în domeniu, la evaluarea finală, angajaţii statului au luat o medie de 3,9 puncte din 10. Mai mult – pe unele domenii performanţa funcţionarilor moldoveni chiar a scăzut pe timpul instruirii.

Candidatul puterii la funcţia de preşedinte, în aceeaşi zi de 1 septembrie, când a fost publicat raportul, anunţă că prioritatea lui e să crească această asistenţă „de zeci de ori”. Autorii materialului sic! scriu că, dincolo de nedumerirea că Marian Lupu nu a fost anunţat de colegii săi din Guvern despre data publicării şi conţinutul raportului „devastator”, rămâne întrebarea dacă mai e posibilă realizarea acestei priorităţi în lumina lui.

Între timp, colegul de partid al lui Marian Lupu, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a aflat şi el din raportul Curţii Europene de Conturi că banii europeni sunt gestionaţi prost în Moldova. Oficialul a anunţat pentru miercuri, 7 septembrie, întâlnirea responsabililor din mai multe instituţii de stat să discute raportul.

sic! este un proiect al Agenţiei IPN, implementat cu suportul financiar al Fundaţiei Soros.