logo

Sic!: Iurie Ciocan vs „teoria științelor politice”


https://www.ipn.md/index.php/ro/sic-iurie-ciocan-vs-teoria-stiintelor-politice-7978_1038258.html

Fostul șef de la Comisia Electorală Centrală și cel care a condus comisia de formare a circumscripțiilor electorale, Iurie Ciocan, a încercat să explice deciziile controversate privind numărul de circumscripții alocate Transnistriei (două) și diasporei din Europa (una). Autorii unui nou articol Sic! menționează că Iurie Ciocan, vorbind în calitate de „tehnician”, a invocat recomandările Comisiei de la Veneția și „teoria științelor politice”. „În ambele cazuri însă ori a greșit din neștiință, ori a manipulat intenționat”, se spune în articol.

Întrebat despre Transnistria, Iurie Ciocan nu se arată deranjat că pentru o regiune în care la prezidențiale au votat 16 mii de oameni să se deschidă tocmai două circumscripții, iar pentru diaspora europeană, unde au votat 115 mii de alegători, doar una. El argumentează astfel: „teoria și standardele propuse de Comisia de la Veneția, de Consiliul Europei, spun în felul următor: „Circumscripțiile uninominale reprezintă anumite teritorii, pentru a da reprezentare politică acestor teritorii”. De fapt, Comisia de la Veneția zice altceva și anume că: „delimitarea circumscripțiilor este un mijloc important de promovare a egalității votului în toate sistemele electorale”, menționează autorii Sic!

„Potrivit Codului Bunelor Practici Electorale, «egalitatea puterii de vot […] presupune o distribuție clară și echilibrată a scaunelor (de deputat) între circumscripții pe baza unuia dintre următoarele criterii de alocare: populație, număr de cetățeni rezidenți (inclusiv minori), numărul de alegători înregistrați și posibil numărul de alegători care chiar votează. Poate fi considerată și o combinație potrivită dintre aceste criterii. […] Criteriul administrativ și geografic, sau chiar granițele istorice tot pot fi considerate»”, se precizează în articol.

Potrivit autorilor, așadar, este recomandabil să se ia în calcul nu doar numărul alegătorilor înregistrați, ci și numărul celor care chiar merg la vot. Din nou, Comisia îl contrazice pe Iurie Ciocan, care afirmă că „legea scrie nu numărul cetățenilor de facto, dar numărul alegătorilor înscriși în listele electorale de bază la ultimele alegeri naționale”. Iurie Ciocan, spun autorii Sic!, uită să menționeze că legea scrie asta fiindcă autorii ei au ignorat recomandările Comisiei de la Veneția.

În articol se face referire la declarația recentă a ambasadorului UE la Chișinău, Peter Michalko, care a spus foarte clar în cadrul unei emisiuni TV că recomandările Comisiei „nu au fost respectate în modul în care ar fi satisfăcător pentru a putea spune că nu generează întrebări”.

Autorii articolului mai menționează că până la urmă, nici teoria științelor politice și nici Comisia de la Veneția nu-l ajută foarte mult pe Iurie Ciocan. Afirmațiile sale fie manipulează intenționat, ceea ce l-ar face pe domnul Ciocan mai mult politician decât „tehnician”, fie arată că dânsul a citit superficial opinia Comisiei de la Veneția, dar și „teoria științelor politice”. În ambele cazuri, afirmațiile sale ridică noi semne de întrebare privind calitatea reformei a cărei implementare a condus-o.

Articolul integral poate fi citit aici.

Sic! este un proiect de fact-checking, sinteză și analiză implementat de IPN cu susținerea Fundației Soros Moldova și Black Sea Trust.