logo

SIC!: Flacăra de la capătul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/sic-flacara-de-la-capatul-gazoductului-iasi-ungheni-chisinau-7978_1034023.html

Luna trecută, premierul Pavel Filip a anunțat triumfător că prelungirea gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău va fi terminată în 2018, cu un an mai devreme decât era planificat anterior. Potrivit autorilor unui nou articol Sic!, coincidență sau nu, dar 2018 este totodată și an electoral. Totodată, autorii articolului, care este însoțit și de un clip de animație, menționează că problema reală pare să fie lipsa de continuitate politică și administrativă, combinată cu tentativa de exploatare electorală a proiectului, transmite IPN.

În articol se spune că atmosfera festivă a anunțului a fost stricată un pic de fostul premier Iurie Leancă, care a declarat că gazoductul demult putea fi gata, dacă nu ar fi fost rezistența unor actori de la Chișinău, referindu-se atât la Moldovagaz, cât și la unii membri ai coaliției de guvernare. Politicianul a evitat să dea nume, însă se cunoaște că după ieșirea sa din PLDM, ex-premierul nu a ezitat niciodată să-l critice pe Vlad Filat și alți foști colegi de partid, deci probabil nu ar fi ezitat nici de această dată. Pe de altă parte, a fost mereu deosebit de tacticos în legătură cu PDM. Ținând cont de faptul că tot democrații erau cei care controlau Ministerul Economiei, organul care administra practic proiectul, numele nenumite de Iurie Leancă rămân un simplu exercițiu de deducție.

„Poate tot asta ar explica de ce proiectul se lovea repetat de întârzieri pe vremea guvernelor conduse de PLDM, în pofida dedicației personale a premierilor, dar și de ce lucrările se accelerează brusc, cu un an înainte de alegeri sub conducerea premierului democrat. Așadar, ni s-a promis că țeava, de zeci de milioane de euro, va fi adusă în sfârșit la Chișinău în 2018. Vom vedea și flacăra de la capătul acestei țevi?”, se mai spune în articol.

Autorii susțin că proiectul gazoductului dintre România și Moldova este unul care tot începe și se termină. Deși se vehiculau cifre uriașe, iar inaugurarea tronsonului Iași-Ungheni în 2014 a fost prezentată drept un pas istoric, ce a urmat a fost practic o serie de scuze-explicații și promisiuni: că e doar prima etapă, că urmează a fi extins, că după ce va fi extins, va putea lucra la capacitate maximă, etc. potrivit lor, mai degrabă, una dintre problemele reale pare să fie în perindarea guvernelor de la Chișinău – ba Filat, ba Leancă, ba Gaburici, ba Streleț, ba Filip și lipsa de continuitate politică și administrativă, combinată cu tentativa de exploatare electorală a proiectului. La fel de importantă rămâne a fi influența dublă a Gazprom ca acționar majoritar al Moldovagaz și ca furnizor unic de gaze naturale pentru Republica Moldova, presa românească văzând aici principalul obstacol.

În 2014, Andrian Candu spunea că segmentul Ungheni-Chișinău va fi gata în 2016. Acum suntem în 2017, construcția nici măcar nu a început încă, dar se spune deja că va fi gata în 2018, tocmai când vin alegerile, notează autorii Sic!. „Nu putem decât să sperăm că nu este doar o nouă promisiune prea optimistă și că instabilitatea politică de la București și Chișinău nu va întârzia din nou lucrările, deși istoria de până acum a gazoductului ne spune altceva. Și chiar dacă va ajunge într-o zi la Chișinău, nu e garantat că povestea sa nu se va opri aici. Unii experți cred că miza adevărată a UE e să-l extindă până în Ucraina. Așa că epopeea continuă”, se mai menționează în articol.

Articolul integral poate fi citit pe pagina sic.md. Sic! este un proiect al Agenției de presă IPN, realizat cu sprijinul Fundației Soros-Moldova.