logo

Sic!: Domnul Ghilețchi și ostaticii controlului civic


https://www.ipn.md/index.php/ro/sic-domnul-ghiletchi-si-ostaticii-controlului-civic-7978_1044956.html

Vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi,  probabil, a uitat că actuala componență a legislativului nicidecum nu reflectă voința poporului exprimată în cadrul alegerilor parlamentare din 2014, ci mai degrabă abilitatea partidului de guvernare de a înrola și intimida actualii oponenți parlamentari. Valeriu Ghilețchi reflectă, însă, destul de fidel, nemulțumirile guvernării democrate față de societatea civilă. Este comentariul autorilor unui nou articol Sic! după ce, recent, la o masă rotundă, vicepreședintele Parlamentului a spus că decidenții politici nu trebuie să răspundă în fața ONG-urilor, ci doar a alegătorilor. „Noi nu putem fi ostatici, nu vă supărați, ai acestui factor care este numit control al societății civile, totuși suntem votați de cetățeni”. Afirmația era un răspuns la plângerea ONG-urilor că Parlamentul adoptă multe amendamente fără consultări publice.

Autorii Sic! menționează că tiradele împotriva ONG-urilor nu sunt un lucru nou pentru guvernarea actuală și nici pentru sateliții acesteia. Bloggerii, jurnaliștii, trollii și demnitarii democrați au criticat sincronizat cusururile societății civile. Principalele acuzații ar fi că ONG-urile fac partizanat politic, că finanțarea de peste hotare ar presupune apărarea unor interese străine și că acestea sunt o entitate care ar exista aparte de restul societății și, astfel, nu ar dispune de aceleași drepturi ca restul cetățenilor.

Guvernul de la Chișinău, oficial, recunoaște rolul ONG-urilor în facilitarea dialogului stat-cetățean și în exercitarea controlului civic asupra proceselor politice. Ba mai mult, prin planul strategic de dezvoltare a Societății Civile pentru perioada 2017-2020, Moldova s-a angajat să creeze condițiile necesare pentru creșterea și activitatea ONG-urilor. Autorii articolului se întreabă dacă își respectă însă instituțiile statului acest angajament.

„În pofida argumentelor domnului Ghilețchi, care sunt doar cea mai recentă verbalizare a poziției belicoase a autorităților față de ONG-uri, acestea sunt prin definiție forme de asociere a oamenilor, a cetățenilor, adică a alegătorilor. Într-un stat democratic, societatea civilă organizată joacă un rol crucial în procesele democratice, apărând drepturile cetățenilor, reacționând la abuzurile puterii, depistând greșeli și insuficiențe în legi și politici publice etc. ONG-urile sunt astfel și un izvor de expertiză, legitimitate și resurse umane”, menționează autorii Sic!.

Aceștia consideră că guvernarea democrată e, probabil, deranjată tocmai din acest motiv: că ONG-urile mobilizează în niște structuri relativ independente niște specialiști mai competenți și mai credibili decât cei din solda PDM. Pe lângă faptul că acești specialiști depistează abaterile autorităților și informează societatea despre asta, au ajuns să se bucure de mai multă încredere din partea finanțatorilor externi, care sunt cam dezamăgiți de guvernare. O societatea civilă puternică înseamnă un câmp de manevră și o marjă de eroare mai mică pentru autorități.

Sic! este un proiect de fact-checking, sinteză și analiză implementat de IPN cu susținerea Fundației Soros Moldova și Black Sea Trus. Articolul integral poate fi citit aici.