logo

Sheriff ţinteşte victoria pe terenul scandinavilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/sheriff-tinteste-victoria-pe-terenul-scandinavilor-7979_1008165.html

Sheriff s-a îndreptat în această dimineaţă, 2 octombrie, spre Norvegia pentru a susţine al doilea meci din grupele Ligii Europa. Campioana Moldovei va întâlni joi formaţia Tromso, care şi-a demis zilele trecute antrenorul pentru o serie de rezultate slabe, transmite IPN.

Sheriff ţinteşte victoria pe terenul scandinavilor pentru a intra în cărţile calificării în şaisprezecimile competiţiei. „Mergem să obţinem victorie, chiar dacă nu suntem favoriţii acestei partide. E important să câştigăm dacă vrem să jucăm în primăvara europeană”, a declarat antrenorul Veaceslav Rusnac.

„Ne-am pregătit serios de acest meci. Nu văd alt rezultat decât victoria. Sper să  înscriu”, a spus mijlocaşul brazilian Henrique Luvannor.

Sheriff are un punct la activ după egalul de acasă cu Anji, în timp ce Tromso a pierdut meciul de debut pe terenul lui Tottenham, cu scorul de 0-3. Formaţia tiraspoleană a mai jucat de două ori în grupele Ligii Europa, însă nu a reuşit niciodată să obţină o victorie în deplasare.

Partida Tromso - Sheriff va avea loc joi, 3 octombrie, cu începere de la ora 20.00.