Sheriff a învins-o pe Milsami cu 1-0, în ultimul meci al etapei a cincea din Divizia Națională. Singurul gol a fost marcat din penalty de Castaneda, transmite IPN.
Conducerea echipei Milsami a criticat decizia arbitrului Andrei Breguța de a dicta penalty-ul din minutul 43.
„În meciul trecut cu Sfîntul Gheorghe, asistentul i-a transmis centralului că e penalty. Astăzi, asistentul a văzut că nu este henț, dar spune că nu a avut dreptul să-i transmită acest lucru centralului. Mă scuzați, la noi se schimbă regulile în fiecare zi”, a declarat antrenorul lui Milsami, Serghei Dubrovin.
Într-o altă partidă, Sfîntul Gheorghe a dispus de Dinamo-Auto, cu 1-0. Unicul gol a fost înscris de Maxim Iurcu în minutul 17.