logo

Sheriff s-a clasat pe ultimul loc în grupa E a Ligii Europa


https://www.ipn.md/index.php/ro/sheriff-s-a-clasat-pe-ultimul-loc-in-grupa-e-7967_987184.html

Sheriff Tiraspol a remizat, scor 0-0, cu Dinamo Kiev în ultimul meci din grupa E a Ligii Europa. Partida a fost disputată miercuri, 15 decembrie, în Ucraina, transmite Info-Prim Neo. Gazdele au fost la cârma jocului şi au creat mai multe ocazii de gol, însă de fiecare dată s-a opus fie defensiva tiraspolenilor, fie tânărul portar Dumitru Stăjilă. Sheriff ar fi putut da lovitura pe final, însă sârbii Vladimir Volkov şi Vladimir Brankovic şi moldoveanul Serghei Gheorghiev au ratat din poziţii foarte bune. Antrenorul moldovenilor, Andrei Sosniţki, s-a arătat nemulţumit de parcursul echipei sale în Liga Europei. El a subliniat că ambele meciuri cu BATE Belarus au fost cruciale pentru calificarea Sheriff în şaisprezecimile competiţiei, însă tiraspolenii au pierdut. În cealaltă partidă, AZ Alkmaar Olanda a învins cu 3-0 pe BATE Belarus. La fel ca anul trecut, Sheriff a acumulat cinci puncte. Dacă în 2009, formaţia din Moldova s-a clasat pe locul trei în grupă, de data aceasta a ocupat ultimul loc. [Clasament final:] 1. Dinamo – 11 puncte 2. BATE – 10 3. AZ – 7 4. Sheriff – 5. În faza următoare a Ligii Europa s-au calificat Dinamo Kiev şi BATE Borisov. Ambele echipe îşi vor afla adversarii vineri, 17 decembrie, când va avea loc tragerea la sorţi în şaisprezecimile competiţiei.