logo

Sheriff, părăsită de trei fundaşi de bază în această vară


https://www.ipn.md/index.php/ro/sheriff-parasita-de-trei-fundasi-de-baza-in-aceasta-vara-7979_1013910.html

Căpitanul Sheriff, Miral Samardzic, a decis să părăsească echipa tiraspoleană după 5 ani petrecuţi în Moldova. Fundaşul sloven, care a câştigat patru titluri cu Sheriff, a semnat cu vicecampioana Croaţiei, HNK Rijeka, transmite IPN.

Echipa antrenată de Veaceslav Rusnac a mai fost părăsită de Djibril Paye, din Guinea, şi de spaniolul Melli. Paye a fost achiziţionat de către echipa belgiană Zulte-Waregem, locul 4 în ultimul sezon, în timp ce fostul fundaş de la Betis Sevilla, Melli, încă nu şi-a găsit o nouă destinaţie.

Sheriff va debuta pe 15 iulie într-o nouă ediţie a Ligii Campionilor. La fel ca şi anul trecut, echipa tiraspoleană va întâlni în turul doi preliminar campioana Muntenegrului, Sutjeska. Primul meci va avea loc la Tiraspol, cu începere de la ora 20.00.