logo

Serviciului Naţional Locuinţe construieşte 24 de blocuri sociale


https://www.ipn.md/index.php/ro/serviciului-national-locuinte-construieste-24-de-blocuri-sociale-7966_967052.html

Serviciului Naţional Locuinţe a construit în perioada 2004-2006 şi a dat în folosinţă cca o mie de apartamente. În prezent sunt în construcţie 24 de blocuri locative cu 1469 de apartamente în Chişinău, Bălţi, Nisporeni, Anenii-Noi, Leova, Taraclia. În cadrul unei şedinţe cu participarea reprezentanţilor întreprinderilor şi responsabililor de pe piaţa construcţiilor ipotecare din ţară, premierul Vasile Tarlev a apreciat activitatea serviciului nominalizat, precum şi a Agenţiei Construcţii şi Dezvoltarea Teritoriului, dar a specificat totodată că cele două instituţii mai au rezerve la dezvoltarea ramurii. Şeful Cabinetului a cerut conducerii Serviciului Naţional Locuinţe să prezinte Guvernului, în timp de o lună, un plan de soluţii eficiente pentru impulsionarea construcţiei locuinţelor sociale prin metoda ipotecară. Totodată, prim-ministrul a indicat conducerii Ministerului Economiei şi Comerţului să analizeze structura formării preţurilor la materialele de construcţie, considerând că acestea sunt majorate artificial.