logo

Serviciul de screening cervical va fi digitalizat


https://www.ipn.md/index.php/ro/serviciul-de-screening-cervical-va-fi-digitalizat-7967_1091240.html

Femeile eligibile pentru efectuarea screeningului cervical vor fi identificate și notificate automat privind  necesitatea testării și despre rezultatele investigațiilor și tratament, prin intermediul noului Sistem Informațional Automatizat „Registrul de screening cervical”. Regulamentul de funcționare a acestuia a fost aprobat de Guvern, transmite IPN.

Registrul va facilita procesul de evidență și schimbul de date între medicii implicați în prestarea serviciilor de screening cervical, necesare pentru diagnosticarea, tratarea și supravegherea pacientelor.

SIA „Registrul de screening cervical” este implementat în cadrul Proiectului „Prevenirea cancerului de col uterin în Republica Moldova”, finanțat de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Anual, în Republica Moldova, cu stări precanceroase ale colului uterin sunt diagnosticate 600-700 de femei, iar 300–350 de femei primesc diagnosticul de cancer cervical.