Serile de Cronograf au adus în atenția publicului proiecțiile autohtone și au încântat publicul setos de film. Au reușit să conecteze oamenii și să-i facă mai interesați de co-producțiile cinematografice moldo-românești.
Într-o conferință de presă la IPN, regizoarea și scenarista Leontina Vatamanu, directorul artistic al Festivalului „Cronograf”, spune că prin organizarea acestor proiecții s-a încercat a menține legătura cu spectatorii dornici să vadă filme bune autohtone. „Am demarat Serile de Cronograf în luna iunie și ne-am propus să dureze pe parcursul verii, dar se pare că și în septembrie, în fiecare sâmbătă seară, vom proiecta filme. Sper să țin vremea cu noi. Evenimentul acesta se derulează în parcul Alunelul, în amfiteatru. Este un spațiu foarte confortabil, să spun așa, foarte frumos, o atmosferă plăcută și ne-am bucurat să avem pe parcursul verii foarte mulți spectatori”, a declarat Leontina Vatamanu.
Potrivit ei, printre spectatori au fost atât fani, cât și oameni noi, mai puțin familiarizați cu producțiile autohtone, dar care s-au arătat interesați de ele. „Am arătat atât filme documentare, cât și filme de ficțiune. Au fost și proiecții tematice dedicate migrației, spre exemplu, au fost câteva portrete ale diferitor generații de cineaști. Au fost, de asemenea, patru serii sub egida Institutului Cultural Român, în cadrul cărora astăzi încheiem aceste Seri de Cronograf, unde am încercat să aducem filme atât de aici, cât și de peste Prut. Și au fost aceste filme dedicate problemelor care ne preocupă astăzi”, a continuat Leontina Vatamanu.
Două filme ale regizorului Igor Cobîleanski vor fi proiectate în cadrul „Serilor de Crpnograf”. Este vorba despre „Afacerea Est” și „Practica”. „Sunt filme realizate în perioada anilor 2016-2017. Primul, Afacerea Est, probabil puțin mai cunoscut decât cel de-al doilea, fiind un lungmetraj realizat de altfel într-o coproducție româno-moldo-lituaniană. Deci, uite că era și pe atunci posibil acest lucru, deci probabil șansele sunt înzecite de a face co-producții”, a declarat Igor Cobîleanski.
Producătorul de filme Virgiliu Mărgineanu, directorul „Cronograf”, spune că Moldova este o piață mică, respectiv bugetul Centrului Național de Cinematografie este foarte modest, de aceea este mai complicat să fie producătorul majoritar. În acest context, co-producțiile sunt binevenite. „Chiar ca producători minoritari, e bine să mergem și să fim acolo în lista producătorilor de film. În felul acesta obținem și mai multă experiență, dar și o piață de desfacere mai mare. Suntem siguri cel puțin că filmele noastre vor fi văzute și pe piețele de unde vin co-producătorii”, a declarat producătorul.
Conferința s-a desfășurat în cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare”, realizat de Agenția de presă IPN cu finanțarea Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul conferinței de presă nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.