logo

Sergiu Tofilat: Trebuie să insistăm ca gazul rusesc să ajungă în Moldova tranzitând Ucraina


https://www.ipn.md/index.php/ro/sergiu-tofilat-trebuie-sa-insistam-ca-gazul-rusesc-sa-8004_1085123.html

„Nu aș putea numi discuțiile cu Gazprom negocieri. Ca să poți negocia, trebuie să ai alternative la aprovizionarea cu gaze. Republica Moldova este într-o situație destul de dificilă și să încerci să rezolvi problema aprovizionării cu gaze și să creezi instrumente de negociere cu Gazprom pe ultima sută de metri, este imposibil. Aici întrebările trebuie adresate, în primul rând, guvernării precedente, care trebuia să se gândească la acest lucru încă cu un an în urmă sau mult mai devreme”, a menționat Sergiu Tofilat, expert în securitate energetică, vicepreședinte al Partidului Schimbării, la dezbaterea publică Pe ce se bazează optimismul guvernării privind criza energetică?”, organizată de Agenția de presă IPN. ediția a 209-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.

Sergiu Tofilat susține că surse credibile i-au comunicat că în aprilie „Moldovagaz” a încercat să facă rezerve de gaze în depozitele subterane din Ucraina. „S-ar fi pompat în jur de 50 de milioane de metri cubi de gaze în depozitele subterane, pentru că trebuie să ne facem rezerve, când gazul este ieftin și să ne pregătim de iarnă. Gazprom-ul însă ar fi aflat de aceasta și ar fi obligat Moldovagaz să întoarcă gazul înapoi. Era un scenariu pregătit de Gazprom, pentru că în septembrie expira contractul, după scenariul următor: „vedem cine o să câștige alegerile, și dacă nu este un partid docil Federației Ruse, înseamnă că vom avea instrumente de șantaj”. Aceasta se observă din acțiunile pe care le întreprinde Gazprom și în raport cu Republica Moldova, și în raport cu Uniunea Europeană”, a opinat expertul în securitate energetică.

Potrivit lui Sergiu Tofilat, „în Strategia energetică a Federației Ruse este menționat că resursele regenerabile reprezintă un risc cu amenințare la adresa securității energetice a Rusiei. Ei în continuare vor să extragă petrol, să extragă gaz și nu vor să reducă volumele. Evident că asta pe ei îi deranjează. Și unul din instrumente este șantajul energetic pentru a crește dependența Europei de gazele rusești”.

Expertul în securitate energetică a evidențiat faptul că în 2019 a expirat contractul dintre Rusia și Ucraina de tranzit al gazelor rusești pe teritoriul Ucrainei și atunci câteva state care depindeau de aprovizionarea cu gaze prin gazoductul transbalcanic s-au trezit că ar putea rămâne fără gaz. „Și atunci Bulgaria, România, Moldova, Ucraina, timp de jumătate de an, au făcut lucrări de modernizare la gazoductul transbalcanic, ca să livreze gaz de la sud înspre nord, în direcție inversă. Începând cu 2020, Republica Moldova este într-o situație mult mai bună în ceea ce ține de aprovizionarea cu gaze. Da, noi putem lua gaz în regim revers pe gazoductul transbalcanic, este gazoduct la nord, Ananiev, Cernăuți, care ajunge în depozitele de gaz din Ucraina, este gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, aici deocamdată, pentru mine, nu este clar dacă el a fost certificat. Mai mult ca atât, în UE mai multe centrale electrice au trecut de la gaz la cărbune, în Chișinău „Termolectrica” a trecut la păcură, care constituie rezerva de stat”, a menționat Sergiu Tofilat.

Totodată, expertul a spus că Republica Moldova trebuie să dispună de surse alternative gazului și să spună că rezistă și fără gazul rusesc. „Autoritățile de la Kremlin nu au înțeles că cetățenii din Republica Moldova au gândire critică și nu pot fi manipulați. Actuala guvernare de la Chișinău trebuie să le explice cetățenilor ce au de câștigat și ce au de pierdut, ce vrea Gazprom de la noi, de ce se poartă așa cu Republica Moldova. Moscova va insista ca Moldova să livreze gaz în regiunea transnistreană. Probabil, Gazprom va insista ca livrările de gaz să nu treacă pe teritoriul Ucrainei, dar prin TurkStream. Noi trebuie să insistăm ca tranzitul de gaz să se facă prin Ucraina”, a conchis Sergiu Tofilat.  

Dezbaterea publică Pe ce se bazează optimismul guvernării privind criza energetică?” este ediția a 209-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este desfășurat de Agenția de presă IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.