logo

Sergiu Sârbu: PLDM a cedat Piaţa sindicatelor pentru că de fapt nu a dorit să manifesteze


https://www.ipn.md/index.php/ro/sergiu-sarbu-pldm-a-cedat-piata-sindicatelor-pentru-ca-de-fapt-nu-a-dorit-sa-man-7965_997265.html

Partidul Liberal-Democrat de fapt nu a dorit să se întrunească pe data de 1 mai. Pur şi simplu, a dorit să îngrădească altcuiva dreptul de a manifesta în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). Astfel a interpretat deputatul comunist Sergiu Sârbu gestul liberal-democraţilor, care au spus că sunt gata să ofere sindicatelor posibilitatea să se întrunească în PMAN pe 1 mai, transmite Info-Prim Neo. Potrivit legii, dacă sunt mai mulţi pretendenţi, dreptul la întrunire în locul solicitat îl are primul care a depus cerere la Primărie. Vineri municipalitatea a anunţat că acest drept revine PLDM. Membrii PCRM, care îşi planificase să organizeze în acea zi în Piaţă cel de-al doilea Congres Civic, au spus că vor contesta dispoziţia primarului în instanţa de judecată. PCRM a acuzat autoritatea locală că a înregistrat retroactiv cererea PLDM. „Ei au făcut acest pas pentru ca să îngrădească dreptul nostru de a manifesta. PLDM niciodată nu a avut nici de gând să aibă vreo întâlnire”, a spus deputatul Sergiu Sârbu în emisiunea „Fabrica” la Publika TV. Solicitat la telefon în cadrul emisiunii, vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, a declarat că partidul nu a cedat Piaţa sindicatelor, ci le oferă şi lor posibilitatea să manifesteze. „Poate vom avea şi noi manifestări după masă sau dimineaţa”, a spus Vadim Pistrinciuc. Mai multe partide şi organizaţii au dorit să manifesteze pe 1 mai în PMAN, printre care şi Confederaţia Sindicatelor.