logo

Selecţionata de rugby a Moldovei va avea propria bază de pregătire


https://www.ipn.md/index.php/ro/selectionata-de-rugby-a-moldovei-va-avea-propria-baza-de-7979_1010009.html

Primul complex sportiv din Moldova pentru rugby va fi înălţat la Chişinău. Costul proiectului se estimează la 2 milioane de euro. Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale de Rugby, Vasile Revenco, banii vor fi alocaţi de către o societate cu răspundere limitată.

„Odată cu înălţarea acestui complex va apărea posibilitatea să deschidem şi un centru de pregătire a tinerilor sportivi, o academie de rugby şi să derulăm mai multe proiecte. Cele 2 terenuri de pregătire –  unul cu gazon natural şi altul cu acoperire artificială – ne vor da posibilitatea să practicăm rugby 365 de zile pe an”, a declarat Revenco pentru IPN.

Complexul sportiv va avea tribune pentru 3000 de locuri la fiecare teren. Baza sportivă va dispune de o sală de conferinţe, sală de şedinţe, sală de forţă şi douăsprezece vestiare.

„Pentru a putea organiza turnee internaţionale de rugby 7 în Moldova şi pentru a putea găzdui campionate europene, trebuie să avem toate condiţiile de bază impuse de Federaţia Internaţională de Rugby. Este necesar să ai 2 terenuri şi minimum 12 vestiare. Complexul va deveni totodată un sediu al academiei de rugby din Moldova”, a adăugat preşedintele FMR, Vasile Revenco.

Complexul va fi construit pe o suprafaţă de 3 hectare, la ieşirea din oraşul Ialoveni şi se estimează că va fi dat în exploatare la sfârşitul anului viitor.