logo

Şeful statului trebuie demis, experţi


https://www.ipn.md/index.php/ro/seful-statului-trebuie-demis-experti-7978_1024809.html

Şeful statul va trebui demis dacă nu va desemna candidatul propus de către majoritatea parlamentară pentru funcţia de premier. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

Alexandu Cauia, decanul facultăţii de drept de la ULIM, susţine că şeful statului trebuie să se conformeze Constituţiei. „Odată ce s-a identificat majoritatea parlamentară, şeful statului trebuie să se conformeze Constituţiei şi deciziilor Curţii Constituţionale. Ar fi păcat dacă preşedintele ar genera acea scânteie care ar provoca un foc greu de stins”, a declarat Cauia.

Analistul politic Victor Gurău consideră că şeful statului va trebui demis dacă nu se va conforma deciziei majorităţii parlamentare.

Corneliu Ciurea, expert IDIS „Viitorul”, crede că spiritele se vor încinge. „Temperatura va creşte, se încearcă reluarea modelului din 1999, iar preşedintele îşi doreşte mai multe împuterniciri. Din câte cunosc, toate mesajele venite din partea partenerilor occidentali ne îndeamnă la stabilitate. Nu am auzit mesajele oficiale din partea Federaţiei Ruse în legătură cu criza politică de la noi. Dar ştiind că Renato Usatîi este un mesager al Moscovei, ne putem da seama ca Rusia ne doreşte instabilitatea”, a opinat Ciurea.