logo

Şeful statului se arată încrezător vizavi de succesul iniţiativelor sale de întărire a încrederii şi securităţii pe ambele maluri ale Nistrului


https://www.ipn.md/index.php/ro/seful-statului-se-arata-increzator-vizavi-de-succesul-initiativelor-sale-de-inta-7965_967032.html

Toate părţile implicate în negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean susţin iniţiativele privind măsurile de întărire a încrederii şi securităţii pe ambele maluri ale Nistrului, afirmă preşedintele Vladimir Voronin. Această poziţie vorbeşte despre faptul că, în rezultatul tratativelor, se poate ajunge la efectul scontat –rezolvarea problemei transnistrene, a declarat şeful statului în cadrul unei emisiuni televizate. El a anunţat că iniţiativele au fost discutate în cadrul unei recente şedinţe în format „3+2” şi că în luna noiembrie urmează să aibă loc o altă întrunire la care partea transnistreană va da o apreciere acestor proiecte. Voronin a menţionat că propunerile sunt în favoarea populaţiei din stânga Nistrului, care timp de 16 ani trăieşte în „ghetou”. Totodată, şeful statului a declarat că problema transnistreană poate fi soluţionată, întrucât între părţi nu există divergenţe atât de mari ca în cazul altor conflictele din regiune. Potrivit lui Vladimir Voronin, aşa-zişii lideri de la Tiraspol nu mai au interes în a menţine situaţia actuală, deoarece după introducerea Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră, nu-şi mai pot continua afacerile ilegale. Majoritatea conducătorilor de acolo sunt oameni care se află în deplasare temporară în Transnistria şi reglementarea problemei le-ar permite să se întoarcă acasă la familiile lor, a declarat Vladimir Voronin. În cadrul aceleiaşi emisiuni, şeful statului a reiterat rolul important al Rusiei în reglementarea problemei transnistrene, menţionând că în ultimul timp relaţiile moldo-ruse s-au ameliorat şi acum este momentul optim de a discuta această problemă.