logo

Șeful statului merge la Moscova


https://www.ipn.md/index.php/ro/seful-statului-merge-la-moscova-7965_1070302.html

Președintele Igor Dodon merge, pe 19 și 20 decembrie, într-o vizită de lucru în Federația Rusă. Șeful statului a spus, la un briefing de presă, că la Moscova va avea întrevederi cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cu vicepremierul Dmitri Kozak, cu conducerea concernului Gasprom, dar și cu Patriarhul Kirill, transmite IPN.

La Moscova, va avea loc și o ședință neformală a liderilor CSI, cât și ședința neformală a liderilor țărilor Uniunii Eurasiatice, unde Republica Moldova are statut de observator.

Potrivit președintelui, premierul Ion Chicu este astăzi la Strasbourg, Franța, iar în a doua parte a săptămânii joi, 19 decembrie, va participa la ședința prim-miniștrilor Inițiativei Central Europene de la Roma, unde va avea întrevederi cu mai mulți prim-miniștri, membri ai Inițiativei.