logo

Şeful statului a participat la un şir de manifestaţii dedicate aniversării a 15-a de la proclamarea independenţei


https://www.ipn.md/index.php/ro/seful-statului-a-participat-la-un-sir-de-manifestatii-dedicate-aniversarii-a-15--7965_960974.html

Preşedintele Vladimir Voronin a participat la solemnităţile prilejuite de cea de-a 15 aniversare de la proclamarea independenţei R. Moldova, desfăşurate pe parcursul zilei de 27 august în municipiul Chişinău. Potrivit Serviciului de presă al Preşedinţiei, şeful statului a fost prezent la tedeumul oficiat de Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldovei, Vladimir şi un sobor de preoţi la Catedrala Mitropolitană din capitală întru pomenirea celor căzuţi pentru independenţa şi integritatea teritorială a R. Moldova. Ulterior, Vladimir Voronin a depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la Monumentul eroilor căzuţi pentru Independenţa şi Integritatea R. Moldova din cadrul complexului Memorial „Eternitate”. După depunerea de flori, preşedintele a rostit un discurs în care, din numele celor care s-au aflat la conducerea statului în cei 15 ani de independenţă, a adus un omagiu participanţilor la luptele pentru integritatea teritorială. Şeful statului a fost prezent şi la solemnitatea inaugurării, după reconstrucţie, a străzii Pantelimon Halippa şi dezvelirii unei pietre comemorative în cinstea ilustrului om politic, publicist şi literat. În continuarea programului festiv, Voronin a luat parte la ceremonia deschiderii, după renovare, a străzii Independenţei din sectorul Botanica. În cadrul festivităţii a fost dezvelită o piatră comemorativă, dedicată aniversării a 15 de la proclamarea independenţei R. Moldova, şi inaugurată stela „Columna lui Traian”. Şeful statului a fost prezent şi la solemnitatea punerii pietrei de temelie a viitorului stadion central, desfăşurată pe bd. Renaşterii din capitală. Se preconizează că viitorul stadion-complex sportiv va fi construit în trei ani şi va avea o capacitate de cel puţin 30 de mii de locuri. În continuare, Vladimir Voronin a înmânat certificate de naştere şi medalii comemorative părinţilor a 3 nou-născuţi, din 3 raioane, a căror naştere a fost înregistrată la 27 august, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Preşedintele a anunţat că va interveni pe lângă Guvern cu propunerea de a institui o structură specială, care se va preocupa nemijlocit de problemele familiei, mamei şi copilului, astfel încât fiecare cetăţean al R. Moldova să beneficieze, din prima zi de viaţă, de întreaga asistenţă cuvenită din partea statului.