Șeful Regiei Autosalubritate, Eugeniu Axentev, a fost eliberat din funcție cu votul a 24 de consilieri municipali, după ce în raportul activității manageriale a întreprinderii au fost constate mai multe nereguli. Eugeniu Axentev susţine că decizia nu are suport legal. „Nu am făcut cunoștință cu raportul, cu concluziile pe marginea acestui raport. Nu am fost invitat la Consiliu să dau lămuriri, ca am dreptul să-mi apăr demnitatea, lucrul pe care l-am făcut”, a declarat Eugeniu Axentev pentru IPN.
Semnarea contractului individual de muncă pentru cazul respectiv este prerogativa primarului general, dar acesta a insistat să fie adoptată și o decizie a Consiliului municipal Chișinău, conform prevederilor Legii nr. 246/2017 „Cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală”, care stabilește că decizia privind numirea/demiterea din funcție a conducătorului întreprinderii este luată de către fondator.
În cadrul şedinţei, primarul general, Ion Ceban a remarcat că șeful Regiei Autosalubritate a ridicat anul trecut un salariu de 700 de mii de lei. Ceea ce însemnă un salariu lunar de 62-64 de mii de lei. De asemenea, au fost constate mai multe nereguli în raport cu angajații, serviciul de spălare a autovehiculelor, lipsa fișelor de defectare sau actelor de instalare a pieselor auto de schimb.
Potrivit primarului, angajaţii care lucrează̆ la construcția digului de la Țânțăreni, lucrau şi la Eugeniu Axentiev acasă. „Domnul Axentiev s-a dovedit a fi șmecher, de ieri este pe foaie de boală (concediu medical, n.r.). Un lucru obișnuit pentru unii funcționari care nu vor să plece din funcție. Am transmis toate materialele Centrului Național Anticorupție, dar și altor organe de control, pentru a investiga activitatea domnului Eugeniu Axentiev pe perioada mandatului acestuia”, a spus primarul.
Solicitat de IPN, șeful Regiei Autosalubritate, a spus că salariul de 700 de mii de lei pentru un an „nu este o crimă”. „Salariul nu mi-l fac eu, este stabilit prin acte legale, aşa a fost salariul şi la precedentul”. Eugeniu Axentev spune că a fost suspendat din funcţie ilegal. „L-a numit pe un oarecare apropiat al său director interimar. Dumitru Vulpe a fost numit la întreprindere la indicaţia directă a primarului general”, a declarat Eugeniu Axentiev.
Cu referire la faptul că angajaţii care lucrează la construcția digului de la Țânțăreni ar lucra şi la el în apartament, Eugeniu Axentiev a spus că „sunt nişte prostii”. „Îmi pare rău că domnul primar merge pe emoţii. Îl sfătui să se documenteze real, nu din spusele apropiaţilor săi”, a sugerat Eugeniu Axentiev.
Faptul că de ieri este în concediu medical, Eugeniu Axentiev a invocat probleme de sănătate ca rezultat al presiunii emoţionale la care a fost supus. „Am venit la şapte dimineaţa, sâmbătă, la serviciu şi am găsit mascaţi de la Bercut, înarmaţi, cu automate şi pistoale. Pe mine m-au alungat, m-au dau afară din întreprindere şi mi-au pus în faţă o dispoziție a primarului că eu sunt suspendat, dar nicăieri nu e scris că nu am acces la întreprindere. Mi-i blocat accesul, mi-i sigilat biroul, cu toate că am informaţii ca în timpul absenţei mele au fost deconectate camerele video pe interior şi în biroul meu au fost oaspeţi, care au verificat dacă nu ascund documente, dacă este pe loc ștampila, calculatorul” a spus acesta.
Eugeniu Axentiev crede că ar fi trebuit să fie chemat pentru a i se cere explicații. „S-au făcut declaraţii neverificate de către persoane incompetente în baza unor documente necunoscute. Eu nu mă ţin de funcţie, dar apreciaţi-mă corect. Şi inactivităţile, şi activităţile. De ce nu se spune că întreprinderea la moment este profitabilă. Eu am adus-o în doi ani de zile, conducând-o, de la minus cinci milioane de lei datorii, pe care le aveau, la 21 de milioane de lei care le au în cont până la moment”, a adăugat Eugeniu Axentiev.
Conform deciziei adoptate de CMC, în perioada următoare, municipalitatea urmează să anunțe concurs pentru funcția de director al ÎM Regia Autosalubritate și să numească un șef interimar, cu experiență în domeniu.