logo

Şeful Misiunii OSCE în Moldova condamnă închiderea forţată a secţiei de votare din Corjova


https://www.ipn.md/index.php/ro/seful-misiunii-osce-in-moldova-condamna-inchiderea-fortata-a-sectiei-de-votare-d-7965_965237.html

Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Louis O’Neill, susţine că închiderea unei secţii de votare în timpul alegerilor locale din Moldova de către forţele de ordine transnistrene este inacceptabilă. Comunicatul Misiunii OSCE la această temă, citat de Info-Prim Neo, informează că în dimineaţa zilei de 17 iunie, aproximativ 30 de miliţieni transnistreni au intrat cu forţa în secţia de votare din satul Corjova, raionul Dubăsari, situat în zona conflictului armat din anii 1991-1992 şi au închis-o. Conform sursei citate, în ziua alegerilor, membrii Misiunii au numărat aproximativ 70 miliţieni transnistreni şi 40 poliţişti moldoveni în interiorul şi în aproprierea staţiei de votare. Misiunea apreciază reţinerea autorităţilor moldoveneşti manifestată prin faptul că nu au încercat să aducă forţe suplimentare pentru a evita ocuparea spaţiului de votare. Asemenea mişcare ar fi putut conduce la scăparea lucrurilor de sub control. Potrivit Misiunii, era evident că „nici una dintre părţi nu a dorit să escaladeze în continuare această situaţie dificilă”. Misiunea OSCE afirmă că a depus eforturi intense pentru a media o soluţie care ar fi prevenit o asemenea situaţie şi regretă faptul că alegătorii din Corjova au fost din nou privaţi de dreptul de a alege primarul şi consiliul local. Alegerile de duminica trecută au constituit a doua încercare nereuşită de a desfăşura alegeri locale în Corjova în acest an. Jurisdicţia asupra Corjovei este disputată între autorităţile centrale de la Chişinău şi autorităţile regionale de la Tiraspol. Dar este pentru prima dată când o secţie de votare a fost închisă cu forţa. În timpul alegerilor parlamentare din 2005, autorităţile Transnistrene au blocat tentativele de a desfăşura alegeri cu urne mobile pentru alegătorii la domiciliu, iar în 2003, secţia de votare pentru Corjova a fost deschisă în satul vecin Cocieri aflat sub controlul Moldovei, constată Misiunea OSCE în R. Moldova.