logo

Șeful ANSP Nicolae Furtună a demisionat


https://www.ipn.md/index.php/ro/seful-ansp-nicolae-furtuna-a-demisionat-7967_1076012.html

Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună, a demisionat. Interimatul funcției de director al Agenției va fi asigurat în perioada următoare de directorul adjunct al instituției, Vasile Guștiuc. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe convocate de către premierul Ion Chicu cu prezența lui Nicolae Furtună, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul a apreciat profesionalismul lui Nicolae Furtună și i-a mulțumit pentru muncă și efortul depus în calitatea sa de manager al ANSP într-o perioadă extrem de dificilă pe plan național și global. Ion Chicu și-a exprimat regretul profund pentru declarațiile lansate recent în spațiul public de către ex-conducătorul ANSP.

Cu două ore mai devreme, Nicolae Furtună, a prezentat scuze publice, însă nu și-a prezentat demisia, după ce a declarat într-o emisiune televizată că „în toată lumea COVID-ul a luat viața celor care și așa erau o povară și pentru ei, și pentru cei din jur”. Potrivit șefului ANSP, din punct de vedere medical expresia „povara infecției COVID-19” este una corectă, nu și din punct de vedere social și al suferințelor. La scurt timp președintele Igor Dodon a venit cu o reacție în care a menționat că Nicolae Furtună „nu mai are calitatea morală să ocupe această funcție și trebuie să demisioneze”. Șeful statului declarase că a transmis și Guvernului poziția sa și că așteaptă „o decizie conformă cu așteptările opiniei publice”.