logo

Șefa ALDE, Arina Spătaru, cere demisia ministrului sănătății, Ala Nemerenco


https://www.ipn.md/index.php/ro/sefa-alde-arina-spataru-cere-demisia-ministrului-sanatatii-ala-7965_1108943.html

Președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Arina Spătaru, cere demisia ministrului sănătății și adoptarea urgentă a legii despre malpraxis. Demersul a fost lansat la o conferință de presă susținută la IPN, în contextul condamnării medicului Sergiu Cozub din Bălți.

Potrivit șefei ALDE, „cazul lui Serghei Cozub este doar un simptom al unei boli profunde, o boală pe care o numim corupție, nepăsare și lipsă de responsabilitate”. Arina Spătaru a făcut trimitere la istoriile a patru pacienți tratați de medicul Cozub, toți decedați.

Arina Spataru a precizat că problema sistemului medical din Moldova nu este lipsa echipamentului tehnic și a utilajelor medicale, chiar dacă în acest sens “se pompează milioane de euro din fonduri europene”, problema fiind “lipsa voinței de a schimba un sistem îmbătrânit și corupt”.

Președinta ALDE a insistat să fie de urgență o lege a malpraxisului, “care să clarifice responsabilitățile și să stabilească un cadru echitabil pentru protejarea drepturilor, atât ale pacienților, cât și ale cadrelor medicale”. Potrivit lui Spătaru, în absența acestei legi, „asistăm la tragedii care puteau fi evitate”.

După conferința susținută la IPN, reporterul agenției a solicitat Ministerului Sănătății să oferă replica la acuzațiile Arinei Spătaru. Consultantul principal al serviciului de comunicare, Cristina Ivanco, a promis un răspuns de reacție în următoarele zile din partea Ministerului Sănătății.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.