Săptămâna trecută, liderii Uniunii Europene s-au reunit într-un summit de urgență la Bruxelles pentru a discuta și adopta măsuri esențiale privind consolidarea apărării europene în fața amenințărilor externe. Conform planurilor anunțate anterior, această întâlnire urma să marcheze un moment de cotitură în politica de apărare a UE, cu accent pe creșterea masivă a investițiilor în apărare, pe accelerarea autonomiei strategice a UE, menținând în același timp colaborarea cu NATO, precum și pe consolidarea sprijinului militar și economic pentru Ucraina. De ce s-a ajuns la necesitatea unei asemenea cotituri în politica de apărare a UE și care ar putea fi locul sau chiar soarta Republicii Moldova în acest context de cotitură al securității și apărării europene au discutat invitații dezbaterii publice „Securitatea Europei la răscruce istorică. Care e locul Moldovei?”, organizată de Agenția de presă IPN.
Expertul permanent al proiectului, Igor Boţan, a declarat că Uniunea Europeană este o comunitate economică și politică compusă din 27 de țări europene, cunoscute sub denumirea de „state membre” sau „țări ale UE”. Împreună, acestea acoperă o mare parte a continentului european. În UE locuiesc aproximativ 450 de milioane de persoane, adică aproximativ 6 % din populația lumii. Cetățenii țărilor UE sunt, de asemenea, cetățeni ai UE.
„Consiliul European este o instituție a Uniunii Europene. Este format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii, președintele Comisiei Europene și președintele Consiliului European actualmente António Costa, participă de asemenea la întruniri fără drept de vot, la fel ca și înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate”, a notat expertul. Potrivit lui, rolul Consiliului European este definirea direcției politicii generale și a priorităților Uniunii Europene.
Totodată, Comisia Europeană este o instituție a UE, responsabilă cu întocmirea propunerilor legislative, punerea în aplicare a deciziilor, respectarea tratatelor UE și de gestionarea activității curente a UE. De fapt, Comisia este organul executiv al UE, independent din punct de vedere politic. Funcționează ca un guvern de cabinet, cu un anumit număr de membri, stabilit de Consiliului European.
Igor Boțan a precizat că UE are Politică de securitate și apărare comună (PSAC), care face parte integrantă din politica externă și de securitate comună a Uniunii. PSAC reprezintă principalul cadru de politică prin care statele membre pot dezvolta o strategie europeană a securității și apărării, pot aborda conflictele și crizele împreună, pot proteja Uniunea și cetățenii săi. Începând cu 24 februarie 2022, când a început războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, a fost necesară o resetare geopolitică pentru Europa, care ar trebui să dea un impuls pentru ceea ce trebuie să devină o uniune a apărării a UE.
Directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, ex-vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kulminski, consideră că toată discuția cu mărirea sectorului de apărare și a volumului de cheltuieli nu a apărut ieri și nici astăzi. Or, acest lucru important se discută de foarte mult timp. Potrivit lui, trebuie de început cu ordinea postbelică, creată după al Doilea Război Mondial. Atunci a fost creată Alianța Transatlantică, o alianță dinte SUA și țările Europei de Vest. Aceasta presupunea ajutor masiv din partea SUA pentru țările europene și anume pentru dezvoltarea economică, ele fiind distruse în timpul războiului. Și în 1949 a fost creată NATO, fiind stipulate prevederi, potrivit căror, în cazul în care un stat membru este atacat, atunci restul statelor vor veni în apărarea lui.
„Timp de 70 de ani, întreaga ordine mondială era bazată practic pe această Alianță Transatlantică, pentru că împreună cu UE, creată mai târziu, SUA erau într-adevăr o supraputere mondială. SUA și-au extins umbrela de securitate pentru UE. Și practic SUA acopereau în mare parte costurile pentru această apărare oferită UE. Uniunea, la rândul său, se dezvolta foarte bine sub această umbrelă. Datorită acestui fapt, este atât de bine stabilit sistemul de protecție socială în UE”, explică Vladislav Kulminski.
Faptul că dezbaterile despre apărare s-au acutizat acum, se explică prin începerea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Acest război a subliniat că pericolele de securitate pentru UE nu au dispărut. Or, acum, spune ex-vicepremierul, Federația Rusă a decis, prin război, să-și restabilească sfera de influență în așa-numita vecinătate imediată. Văzând că războiul a revenit pe continentul european, cea ce părea de neimaginat, acum UE este nevoită să-și mărească cheltuielile pentru apărare, să-și creeze un sector de apărare mai puternic, iar SUA își doresc să-și redefinească rolul lor în regiune
„Pentru Republica Moldova practic toate opțiunile sunt pe masă. Ca nu a fost luată vreo decizie în privința noastră și cred că pentru prima dată în istoria noastră avem o oportunitate politică să ne definim soarta. Să decidem și să spunem foarte clar cu cine vrem să fim. Dacă vrem să fim cu UE și cu țările UE în cadrul acestei redistribuiri geopolitice sau dacă noi vrem să revenim în sfera de influență a Federației Ruse, să revenim acolo unde am fost”, a mai spus directorul IPIS.
Mihai Isac, analist de politică externă și securitate, a declarat că statele din Vechea Europă, statele care făceau parte din structurile care au precedat Uniunea Europeană – Germania Federală, Franța, Italia, Spania, Olanda, Belgia – aveau până la sfârșitul Războiului Rece o industrie militară impresionantă. Erau state care susțineau armate naționale extrem de importante. Toate aceste state aveau serviciul militar obligatoriu și erau practic pregătite pentru o confruntare, inclusiv nucleară cu armata sovietică de ocupație din Germania, Polonia și alte țări.
„Pe lângă structurile militare americane desfășurate pe continentul european, și statele europene, la rândul lor, sunt, totuși, o puterea militară regională. Avem state cu o puternică tradiție militară navală, cum este Franța, Spania sau Italia. De asemenea, Germania este printre cei mai importanți fabricanți de armament din lume. Și sistemele de armament, fabricate în Germania sunt considerate printre cele mai bune din lume – submarine, celebrele Leopard și nu numai”, susține Mihai Isac.
Potrivit lui, aceste state din Europa de vest, dar și statele care au fost sub dominația comunistă până în 1989-1990 – România, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungari – au implementat o serie de măsuri de reducere a industriei de armament pe fondul problemelor economice din acei ani, dar și de reducere masivă a numărului de soldați. „Treptat aceste state, inclusiv România în anul 2007, a renunțat la serviciul militar obligatoriu, decizie care vedem că a afectat capacitatea de a mobiliza resurse umane pentru consolidarea sectorului de apărare. În acest moment, în România se fac demersuri pentru crearea unor structuri teritoriale de apărare, dar este un proces care nu poate să aibă rezultate imediate și va fi nevoie de câțiva ani”, explică analistul.
În opinia sa, este timpul ca Uniunea Europeană să transpună în termeni de securitate capacitățile sale economice și politice. Or, din cauza faptului că statele europene nu colaborează între ele în domeniul apărării, pierd zeci de miliarde de euro anual. Și deja s-a vorbit despre necesitatea unor programe ample – achiziții comune, ceea ce ar reduce costurile.
Dezbaterea publică la tema „Securitatea Europei la răscruce istorică. Care e locul Moldovei?” este organizată în cadrul ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.
