logo

Sectorul zootehnic va dispune de suficientă hrană


https://www.ipn.md/index.php/ro/sectorul-zootehnic-va-dispune-de-suficienta-hrana-7966_1007059.html

Anul curent este bogat şi în furaje pentru animale. Dacă iarna trecută acestea au suferit foame, în perioada rece care vine vor avea hrană destulă. Preşedintele Asociaţiei crescătorilor de ovine şi caprine, Pintilii Bulgaru, a declarat pentru IPN că fermierii deja au făcut unele rezerve de furaje, plantele foioase au crescut bine, la fel şi grăunţoasele.

„Crescătorii de animale deja şi-au făcut rezerve de cereale. Roada este mare, iar boabele de o calitate mai proastă au fost depozitate pentru hrana animalelor. Mai avem o roadă, cea de porumb, care tot este bogată şi de acolo fermierii vor putea să aleagă hrană”, a specificat Pintilii Bulgaru.

El spune că şi preţurile la furaje nu sunt foarte mari, iar crescătorii de animale şi-au făcut calculele şi ştiu deja cum să iasă din iarnă.

Potrivit datelor preliminare, roada la cereale, în special la grâu, este cea mai mare din ultimii 10 ani. Agricultorii preconizează că şi porumbul va fi la fel de roditor. Iarna trecută mai mulţi crescători de animale au fost nevoiţi să-şi sacrifice o parte din animale, din cauza că nu au avut cu ce să le hrănească. Seceta din vara trecută a distrus roada, dar nici iarbă pentru fân nu s-a făcut prea multă.