logo

Secretul offshore va fi anulat


https://www.ipn.md/index.php/ro/secretul-offshore-va-fi-anulat-7966_1085044.html

Secretul offshore va fi anulat pentru a asigura o transparență maximă în activitatea companiilor din Republica Moldova. Guvernul a aprobat astăzi, 13 octombrie, avizul pentru modificarea Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, transmite IPN.

Potrivit documentului, va fi publicată lista beneficiarilor efectivi ai tuturor companiilor cu fondatori în jurisdicții care nu asigură transparența. Accesul cetățenilor la informația din Registrul de stat cu privire la beneficiarii efectivi va fi asigurată de Agenția Servicii Publice. Aceasta va putea fi accesată pe toate platformele existente de publicare a datelor deschise despre companii.

„Impactul major este totuși eliminarea unui mare focar de corupție la nivel înalt, crime financiare, evaziune fiscală, știind că secretul offshore prezintă mari riscuri pentru stabilitatea și securitatea economică a statului”, a declarat ministrul justiției, Sergiu Litvinenco.