logo

Secretar de stat: UE oferă Republicii Moldova altele 600 de milioane de euro pentru următorii patru ani


https://www.ipn.md/index.php/ro/secretar-de-stat-ue-ofera-republicii-moldova-altele-600-7965_1097937.html

Noul pachet de asistență financiară anunțat de Uniunea Europeană va contribui la consolidarea securității Republicii Moldova, va sprijini dezvoltarea economică și conectivitatea și va ajuta autoritățile de la Chișinău în procesele de comunicare strategică și combatere a propagandei. O spune secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Stela Leucă. Potrivit oficialului, suma de 600 de milioane de euro, anunțată de președinta Comisiei Europene, urmează a fi oferită Republicii Moldova pentru o perioadă de patru ani, notează IPN.

Potrivit unei declarații a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pachetul de sprijin destinat Republicii Moldova conține cinci priorități, menite să aducă țara mai aproape de Uniunea Europeană.


„Principalele cinci domenii pe care Uniunea Europeană le va susține cu ajutorul acestei noi finanțări vizează dezvoltarea economică și conectivitatea, al doilea domeniu vizează securitatea energetică, securitatea în general, va fi oferită asistență Republicii Moldova și pentru a ajuta la elaborarea și implementarea reformelor, dar și sprijin pentru a îmbunătăți comunicarea strategică și contracararea manipulării și dezinformării. Anunțul făcut este un prim pas către oferirea acestor bani, e vorba de aproximativ 600 de milioane de euro, sunt bani noi, pe lângă celelalte sume pentru care UE și-a luat deja angajamentul de 1,2 miliarde de euro. Aceste 600 milioane de euro urmează a fi aprobate și de entitățile politice ale Uniunii Europene, adică de Parlament și Consiliu. Această sumă ar acoperi următorii patru ani”, a spus secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Stela Leucă, în cadrul emisiunii „Paralela 47” de la Radio Moldova.

Cele cinci domenii prioritare de sprijin sunt: facilitarea dezvoltării economice și a conectivității, sprijinirea reformelor prin consolidarea capacității administrative, asigurarea securității energetice, consolidarea securității, combaterea manipulărilor și a ingerințelor informaționale străine. Potrivit reprezentanților societății civile, în contextul războiului din Ucraina, întărirea securității Republicii Moldova este o prioritate.


„Securitatea pentru Republica Moldova este prioritatea zero acum. Dar, la moment, Uniunea Europeană este preocupată de securizarea propriilor frontiere, o atenție sporită va fi acordată întăririi frontierei Republicii Moldova cu România, combaterea contrabandei, combaterea traficului de droguri și ființe umane. Sunt, în special, bărbați din Ucraina care ar vrea să traverseze ilegal frontiera. Astfel, obiectivele noastre se aliniază cu cele ale UE și acum avem nevoie de o modernizare a bazei tehnice a sectorului de securitate”, a spus expertul asociației Watchdog, Andrei Curărău.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, cele 600 milioane de euro vor fi alocate prin intermediul Instrumentului de vecinătate, dezvoltare și cooperare internațională pentru „programe de creștere a sprijinului pentru alte țări din vecinătate, inclusiv Republica Moldova”, în perioada 2024-2027.