logo

Secretar CEC: Noua componență CEC va avea un mandat de 6 ani


https://www.ipn.md/index.php/ro/secretar-cec-noua-componenta-cec-va-avea-un-mandat-7965_1095713.html

Modificările Codului Electoral privind desemnarea membrilor Comisiei Electorale Centrale vor intra în vigoare din anul 2026, adică după expirarea mandatului actualei componențe CEC. Secretarul CEC, Alexandr Berlinschi, spune că din 2026 instituția electorală va avea 7 membri, la delegarea cărora vor participa reprezentanții puterii legislative, executive și judecătorești, notează IPN.

Potrivit noului Cod Electoral, Comisia Electorală Centrală va fi creată din 7 membri, activitatea cărora devine permanentă. 4 membri CEC vor fi delegați de Parlament, iar câte un membru va fi delegat de Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii și Președinție.

„Începând cu anul 2026 va fi desemnată o altă componență a Comisiei Electorale Centrale. Noua componență CEC își va avea mandatul individual, adică persoana va fi numită pe un mandat de 6 ani, nu de 5 ani cum este în prezent. Mandatul persoanei nu va înceta odată cu încetarea mandatului CEC, ci-și va duce mandatul de 6 ani, indiferent în ce perioadă a fost numită. Se păstrează toate puterile în stat pe partea de desemnare a noilor membri CEC. Avem puterea legislativă, executivă, judecătorească. Din cei 4 membri desemnați de Parlament, un membru este propus de organizațiile societății civile reprezentative pentru domeniul electoral”, a spus Alexandr Berlinschi în cadrul emisiunii „Paralela 47” de la Radio Moldova.

Experții Promo-Lex spun că reducerea numărului membrilor CEC și permanentizarea activității acestora este binevenită. Totuși, potrivit lor, în condițiile ipotetice în care un partid politic ar deține toată puterea în stat, pot exista suspiciuni privind politizarea Comisiei Electorale Centrale.

„Un proiect similar de lege a fost propus 2 ani în urmă de Promo-Lex, în acel proiect am venit cu o sugestie similară de reducere a numărului de membri CEC de la 9 la 7, permanentizarea activității membrilor CEC, noi ne-am referit atunci și la instituțiile care ar fi relevante la propunerea membrilor CEC. Noi am propus ca toate puterile în stat, inclusiv Guvernul, puterea judecătorească, să aibă posibilitatea de a-și delega membri. Dar acum contextul politic este altul. Noi am încurajat CEC să aibă discuții și să evite situația chiar și ipotetică privind politizarea CEC. La o primă impresie s-ar crea părerea că acesta ar fi un scop, dar să nu uităm că legea se aplică din 2026, nu știm care va fi contextul atunci. Este important că perioada mandatelor este decalată. La început vor venit probabil toți membrii în același timp, dar dacă pleacă unul pe parcurs, e dificil să anticipezi ce fel de majoritate se va crea la CEC”, a spus directorul de programe în cadrul Promo-Lex, Nicolae Panfil.

În prezent, Comisia Electorală Centrală este creată din 9 membri, 8 fiind numiți de Parlament cu respectarea reprezentării proporționale dintre opoziție și guvernare, iar un membru este desemnat de președintele Republicii Moldova.