logo

Seară de amintiri cu și despre Vasile Căpățână


https://www.ipn.md/index.php/ro/seara-de-amintiri-cu-si-despre-vasile-capatana-7967_1049178.html

„Omul orchestră” este denumirea unui film documentar prezentat vineri, 7 iunie la Biblioteca Municipală B. P. Hașdeu din Chișinău. Filmul povestește biografia omului de cultură Vasile Căpățână, transmite IPN.

„Este o vorbă că oamenii trebuie să crească un copil, să sape o fântână și să sădească un pom. Eu pe toate astea le-am făcut, dar omul întotdeauna mai vrea ceva. Cred că acest „ceva” poate fi considerat filmul „Omul orchestră”, a declarat Gheorghe Ciobanu, autorul filmului.

Gheorghe Ciobanu a menționat pentru IPN că a realizat filmul din respect față de Vasile Căpățână pe care-l consideră „un munte de om, tare ca un cremene, dar cu o inimă sensibilă”.

Producția dezvăluie viața și personalitatea lui Vasile Căpățână prin ochii oamenilor care l-au cunoscut. „M-am văzut pe mine. Mi-am văzut viața mea. E o onoare să-l ai în film, să-și spună părerea pe academicianul Mihai Cimpoi sau pe poetul Iulian Filip. În linii mari, este un film bun. E o onoare pentru mine că a făcut ceea ce a făcut”, a spus pentru IPN Vasile Căpățână, protagonistul filmului.

Vasile Căpățână este poet, artist plastic, actor și bioenergetician. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de limbi moderne și arte teatrale. S-a născut în satul Cernoleuca, raionul Dondușeni.